Parlamentarul român

Parlamentarul român(281)


Parlamentarul român este încă bine și sănătos ceea ce ne dorim și nouă. Face mereu ce vrea el, cum vrea el, dacă vrea el. Acum e clar pentru toată lumea că nu vrea alegeri anticipate pentru că singurul care va pierde ceva din acest matrapazlâc va fi el. Va pierde bani iar el nu vrea să piardă bani. El s-a făcut parlamentar ca să câștige bani nu ca să ne fie nouă mai bine, cum credeam noi în naivitatea noastră de simpli alegători.

 

Mă surprinde naivitatea domnului președinte care chiar a crezut că poate impune parlamentarilor acceptarea organizării unor alegeri parlamentare anticipate.

Adică să vrea parlamentarul român să nu mai fie parlamentar!?! Ha, ha, ha! Și l-a împins cu această ocazie și cu bună știință și pe domnul Orban în această groapă mizerabilă a neputinței.

Cine avea nevoie de acest spectacol caraghios? Nu cred că vom afla niciodată.

 

Parlamentarul român este singurul care știe că îl iubește toată lumea.

Iată că, spre mirarea unora și mai naivi decât noi, alegătorii, aflăm precum că până și Curtea Constituțională îl iubește pe parlamentarul român chiar și așa hoț și puturos cum crede toată lumea că ar fi. Nu se mai frământă să rezolve probleme juridice constituționale. Nu! Analizează și dă verdicte pe analize politice, pe vorbe aruncate în vânt pe la televizor doar, doar, parlamentarul român va fi protejat și lăsat în pace, el cu ale lui și noi cu ale noastre.

Curtea Constituțională, un fel de Curtea Brâncovenească având de toate pentru toți dar mai ales din astea de ale noastre, românești, mioritice!

Parlamentarul român râde și se minunează că seamănă cu băiețelul nou născut care nu înțelege cum naiba deși e mic, chel, fără dinți, nu știe să vorbească, nu face nimic toată ziua, se cacă pe el, nu are bani, și cu toate astea îl iubesc toate femeile!?! Acum, toate grijile lui se îndreaptă spre o singură direcție, cum să facă să fie din nou pe vreo listă de propuneri eligibile pentru a fi ales din nou parlamentar.

 

Parlamentar Român! Nu contează partidul, doctrina, nu contează dacă vrea el sau nu să se sacrifice pentru noi stând departe de casă și de problemele românilor. Contează să îl votăm noi când va avea dumnealui nevoie. Proști să fim, noroc să aibă! Pentru că noi îl iubim așa cum este el, nu cum am vrea noi să fie. Trăiască Parlamentarul Român! Și noi pe lângă el.




jooble.org