Atenție, se oprește apa în zona centrală din Constanța!

Atenție, se oprește apa în zona centrală din Constanța!(155)


Pentru executarea lucrărilor de înlocuire a unui tronson din conducta de alimentare cu apă de la subsolul blocului situat pe bd. Tomis nr. 69, din municipiul Constanța, RAJA S.A. este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile, marți – 25 februarie 2020, în intervalul orar 09.30 – 13.00.

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din perimetrul delimitat de străzile: Ștefan cel Mare – Mircea cel Bătrân – bd. Ferdinand – Mihai Viteazu – Ștefan cel Mare, precum și cei arondați punctelor termice nr. 7, 9 și 10.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toţi consumatorii afectați să îşi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei.




jooble.org