CONSTANȚA - ITALIA CEA MICĂ

CONSTANȚA - ITALIA CEA MICĂ(1935)


Dacă aveam metrou în oraș, cu siguranță, stația de la Gara Constanța s-ar fi numit Mica Italie...Peste 25 de ani i-am trăit bătuți pe muchie în cartierul de la Gara CFR Constanța, mica noastră Italie. Cu siguranță, cea mai muzicală și cea mai colorată zonă a Constanței! Locul unde nu poți să dormi niciodată! În blocul meu o placă de pick up cu Caterina Caselli ținea loc de buletin de identitate. Șlagărul cu care ne culcam și ne trezeam se intitula “Perdono”. Și la priveghi se fredona pe șoptite șlagărul italian! Până într-o zi când la San Remo s-a lansat Johnny Dorelli cu melodia “L’Immensita”... Festivalul de muzică ușoară de la San Remo, care era transmis cu regularitate de TVR, nu ca astăzi, deloc, a contribuit foarte mult la educația muzicală a celor de vârsta mea...Niște copii ca noi, fără pian acasă, studiam Festivalul de muzică ușoară de la San Remo! Simplu, doar cu urechea muzicală...Era un loc de joacă numit “La garaje”, unde ne strângeam ca să cântăm, cei de vârsta noastră, șlagărele de la San Remo!

În mica Italie de la Gara Constanța s-a lansat moda chitarelor și a ceaiurilor dansante la rece. Adică la chitară rece. Cântam în gangul care lega blocul B1 de R1, în parcul plin cu fructe care semănau cu caisele necoapte, pe casa scării, și, nimeni nu ne fugărea cu cureaua scoasă de la pantaloni...Aici, în fiecare zi, era carnaval, iar evenimentele de orice culoare se derulau cu o repeziciune uluitoare. În blocul în care locuiam, B1, dar și în celelalte, până la R5, de pe bulevardul Republicii nr. 116, era o lume pestriță în care găseai de-a valma integrate toate categoriile sociale. Șomeri trubaduri, fără grija zilei de mâine, care se plimbau cu tomberonul gunoierilor. Evident, cântând în gura mare, cu falsurile de rigoare, visându-se gondolieri cu detașare în Veneția. Frații lui Alberto Sordi, vânzând înghețată...Casnice talentate, dornice, dacă altă alternativă nu exista, să devină, după modelul Italia, mame eroine...O sole mioooo...Pe atunci, era mai simplu. Venea Italia la noi, nu ca acum…Ofițeri de toate categoriile care îmi amintesc și acum de filmul “Ghepardul”...Doctori. Chiar foarte mulți medici! Mulți și buni!

Eram copil. De mic, am pierdut nopțile, deși pe atunci nu eram atât de romantic, dar nici depresiv...Vine vorba că “am pierdut nopțile”...În realitate, fără să știu, eram, totuși, abia în clasa întâia, asistam la cea mai mare farsă a istoriei...Construiam capitalismul cu mijloace socialiste! Pe sub balconul meu, plasat cu fața spre Gară, circulau toată noaptea “Tatrele” care transportau piatră pentru extinderea portului Constanța. Piatră și stabilopozi. Cum să dormi? Când să dormi? La ora 5 dimineața fix, venea mașina cu lapte la Alimentara. În diminețile de vară se puneau în funcțiune stropitorile care udau spațiile verzi de la Gară și împrejurimi. Soseau primele autobuze cu navetiști. Soseau primele autocare cu turiști. Vara. Vânzătorii ambulanți de ziare strigau în gura mare tot felul de titluri...

În anii ‘70, România era țară capitalistă fără acte...Românii urmăreau în direct Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic! Dovada? Cum spunea cineva dintre cei care ne-au spulberat visele? Dovada! Dovada! Vă dau doar câteva exemple din perimetrul gării Constanța, centrul Italiei noastre în miniatură. Gara cu împrejurimile ei: mica noastră Italie. Se dezvoltase turismul internațional la liber. Era suficient să ai o relație deșteaptă cu un hamal isteț care îți umplea casa de turiști italieni! V-am mai povestit despre hamalul Costică, omul care ne-a adus, în acei ani, numai turiști din vest! La un moment dat, schimburile noastre comerciale s-au intensificat în așa măsură, încât, vecinii mei au fost nevoiți să învețe limba italiană ca să se poată înțelege cât de cât cu partenerii lor! Oricum, cei din generația mea erau mult mai emancipați. Am învățat limba italiană fără profesor…

Mai târziu, la liceu, am avut parte de un profesor care știa italiana la perfecție! Andreșoiu Cornel. În cartiertul nostru, a apărut primul Gordini. La vârsta mea, destul de fragedă, recunoșteam cu ușurință gustul autentic al ciocolatei “Toblerone”. Mama învățase de la turiști câteva rețete italiene de făcut spaghete. Ne îmbrăcam ca ei. Nu pentru că eram pricopsiți, ci pentru că primeam tricouri de la italieni, chiar echipamente sportive…

Pe noi, constănțenii, ne dor amintirile anilor ‘70, când Mamaia era stațiunea preferată a turiștilor veniți din RFG. Când eram liberi și trăiam mult mai bine decât astăzi! Am văzut tot felul de fotografii din trecut în care Constanța, Mica noastră Italie, arată ca orice altă stațiune celebră de pe mările Europei! Știți ce am făcut într-o zi? Am cumpărat câteva produse preferate de mine când eram copil. Citez: Eugenia, corăbioare, caramele, halviță etc. Concluzia finală? Nimic nu mai este cum era cândva! Trecutul ăsta îl regret! 

 

Foto: UCT Media




jooble.org