NOPȚILE  ALBE ALE CRISTINEI ȚOPESCU...

NOPȚILE ALBE ALE CRISTINEI ȚOPESCU...(37441)


Ce paradox! În singurătate, nopțile sunt albe! Prin definiție, dar vin și completez. Lungi, reci, dureroase și triste. Eu, de pildă, în nopțile albe pierdute, aștept ca la fereastra mea să apară mama, cu care nu am mai vorbit demult...Am constatat și eu acest lucru în momentele de singurătate pe care le-am trăit la viața mea, multe la număr, dar nu am dat prea multă importanță…

Singurătatea este dureroasă, dar nu am știut că este și mortală! Îmi vine în minte un șlagăr celebru. Eu vara nu dorm...Eu nu dorm de o viață noaptea! Un doctor din Oradea m-a trimis acasă și mi-a spus că mai am doar trei luni de zile de trăit! Au trecut de atunci câțiva ani buni, nu s-a întâmplat nimic, dar eu stau cu bagajele pregătite la ușă. Prima lecție pe care mi-au predat-o jurnaliștii din Rostock, din fosta RDG, a fost punctualitatea lor proverbială. Asta s-a întâmplat în prima zi de vizită când am întârziat la micul dejun. Nu vreau să se mai repete un astfel de episod!

Aflu că frumoasa și talentata Cristina Țopescu a murit de singurătate! Alt paradox al existenței noastre! Cum poate să moară de singurătate o jurnalistă profesionistă, dulce ca mierea, care stăpânește foarte bine arta conversației, remarcabil om de televiziune, adulată de foarte multă lume, dorită, îndrăgită, vedetă, uneori, rea de gură, alteori, ca pâinea caldă…

Singurătatea este compusă dintr-un total haotic de nopți albe, la care se adaugă un procent oarecare de gânduri negre și coșmare care îți rămân întipărite în minte. Cristina a murit de singurătate! Se pare că au părăsit-o până și dușmanii! Într-o perioadă în care fusesem dat uitării de toată lumea din viața mea. mă învățasem să vorbesc cu oglinda mare de pe hol. Treceam spre baie și când mă vedeam în oglindă mă făceam că nu mă cunosc, după care executam doi pași înapoi și mă luam singur la întrebări! Ce-i cu tine pe aici? Ce faci? Care-i treaba? Pe cine cauți? Cine ești? Te cunosc? Și o țineam langa așa până mă plictiseam de făcut conversație cu pereții! Într-o zi, am rezemat telefonul meu mobil de o vază cu flori și întins pe pat am așteptat să sune. Bilanțul unei zile de așteptare? Zero apeluri primite!!!

Cristina Țopescu a murit singură în casă! Zero pe toate planurile sufletești și personale. Cristian Țopescu, cunoscut jurnalist sportiv, tatăl Cristinei, mi-a fost profesor la Facultatea de Ziaristică din București. Cristina, care ne vizita destul de des, era pentru noi “fiica domnului profesor”. Era extrem de naturală și de prietenoasă, fără fițe, deși tatăl era celebru! Deși noi, care eram în grupa domniei sale în număr de doar 20 de studenți, când preda Cristian Țopescu, aula 500 ( A 500) era arhiplină! Veneau studenți de pretutindeni ca să-l asculte și să-l vadă! De fapt, el nu preda chestiuni tehniciste, ci ne împărtășea din experiența sa profesională în calitate de comentator sportiv. De cele mai multe ori, venea și Cristina să-l asculte, așezând-se în rând cu noi. Ne mândream pentru faptul că cele mai frumoase fete se găseau la Ziaristică! Cristina Țopescu și Cristina Popescu, tot o bucureșteancă.

Și acum ce citesc pe ecranele televizoarelor? Cristina Țopescu a murit la 59 de ani! De ce a murit? De singurătate! Poți să te afli pe un stadion plin până la refuz cu spectatori gălăgioși, dacă a intrat singurătatea în tine, greu mai scapi de ea! Te vindecă doar prietenia adevărată, dar asta nu mai există! Prea multă răutate! Prea multă răutate!

De când a murit Andrei Gheorghe, unul dintre prietenii mei buni care m-au părăsit, un alt jurnalist de excepție, cenușa lui îmi bate tot timpul în geam...Noroc cu el că îmi trec mai repede nopțile albe. Aseară i-am spus. Știi, a murit Cristina Țopescu.A tăcut. Oricum, cenușa lui Andrei Gheorghe nu vorbește prea mult...Abia dacă se reunește în întregime o singură dată pe an până la 7 ani de pomenire!

Întreb și eu în calitatea mea de posesor cu acte în regulă de nopți albe. Oare, murind, scăpăm de singurătate? A murit Cristina Țopescu, o altă stea din constelația presei! S-a supărat Dumnezeu pe breasla noastră? An de an, mor din ce în ce mai mulți ziariști! Fie din cauza singurătății, fie din cauza sărăciei! Suntem singuri pe lume!




jooble.org