Suspect reţinut în cazul tânărului înjunghiat mortal la Constanţa

Suspect reţinut în cazul tânărului înjunghiat mortal la Constanţa(695)


Poliţiştii constănţeni au reţinut un suspect în cazul crimei petrecute în noaptea de marţi spre miercuri pe o stradă din Constanţa, unde un tânăr de 29 de ani a fost înjunghiat, murind apoi la spital.

Potrivit anchetatorilor, suspectul este un tânăr de 22 de ani, din Constanţa, care a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, fiind dus în arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa.
El este acuzat de omor calificat, iar joi va fi dus în instanţă cu propunerea de arestare preventivă.

Un tânăr 29 de ani a fost ucis, în noaptea de marţi spre miercuri, pe o stradă din municipiul Constanţa, după ce a fost înjunghiat de un alt bărbat, fapta fiind surprinsă de camerele de supraveghere din zonă.
Potrivit anchetatorilor, în jurul orei 02.30, victima, împreună cu un alt tânăr, mergea pe strada Radu Calomfirescu din cartierul Piaţa Chiliei din Constanţa, iar la un moment dat aceştia au fost abordaţi de două persoane.

După o scurtă discuţie, una dintre cele două persoane a scos un cuţit cu care l-a înjunghiat pe tânărul de aproximativ 30 de ani, provocându-i leziuni la picioare. Ulterior, cele două persoane au fugit în direcţii diferite.
Însoţitorul tânărului rănit a sunat la 112, la faţa locului ajungând o ambulanţă. Victima a fost resuscitată de medicii de pe ambulanţă şi transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, însă, pentru că în urma celor două lovituri i-au fost secţionate arterele femurale, a decedat.

Oamenii legii au instituit filtre la toate ieşirile din oraş pentru prinderea agresorilor.

Sursa: mediafax.ro
 




jooble.org