Ședința ordinară a lunii decembrie, desfășurată în municipiul Medgidia

Ședința ordinară a lunii decembrie, desfășurată în municipiul Medgidia(282)


Luni, 16 decembrie 2019, la Primăria Municipiului Medgidia s-a desfășurat ultima ședință ordinară a acestui an. Pe ordinea de zi au fost înscrise 10 proiecte de hotărâre, care au fost admise în totalitate.

La primul punct s-a aprobat modificarea hotărârii Consiliului Local Medgidia nr. 44/25.04.2012, după cum urmează: a) pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi, obținute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, sunt sub 704 lei/lună inclusiv, beneficiază de tichete sociale în valoare de 50 de lei.

La punctele următoare s-a aprobat repartizarea a două unități locative din municipiul Medgidia, strada Griviției nr. 6, județul Constanța, respectiv a unei locuințe situate pe strada Plevnei nr. 5 Bloc 3 Tineret, aflate în administrarea DGDPP, solicitanților situați pe pozițiile 2 și 3 din lista de priorități pentru repartizarea locuințelor sociale.

Un alt proiect de hotărâre a fost cel privind preluarea din domeniul public al județului și administrarea Consiliului Județean Constanța în domeniul public al municipiului Medgidia și administrarea Consiliului Local Medgidia a imobilului teren liber de construcții-extravilan în suprafață de 12,22 ha-tronson III identificat cu număr cadastral 104 974 și Carte Funciară nr. 104974. Acest proiect are în vedere necesitatea efectuării de către administrația publică locală a tuturor demersurilor pentru realizarea de investiții privind îmbunătățirea infrastructurii la standarde europene și asigurarea siguranței cetățeanului, precum și a construcțiilor din municipiu.

În ședința de luni s-a aprobat rectificarea bugetului local de venituri și cheltuieli al Municipiului Medgidia, pe anul 2019, rectificării bugetului de venituri și cheltuieli al Spitalului Municipal Medgidia pe anul 2019 rectificării bugetului de venituri și cheltuieli al Clubului Sportiv Medgidia, pe anul 2019, în vederea încheierii în bune condiții a anului bugetar.

,,Împreună cu medgidienii am ajuns la un nivel cultural, economic, sportiv pe care îl doream din 2016. Din 2018 a început diminuarea pierderilor Unității Administrativ Teritoriale iar administrația locală se îndreaptă spre o direcție bună. Gradul de colectare a fost peste așteptări, a fost un an al dezvoltării, cu excedent bugetar, în care s-au rezolvat toate problemele juridice”, a declarat edilul municipiului Medgidia, Valentin Vrabie.




jooble.org