Cristi Minculescu şi Nuţu Olteanu Supergrup susţin un concert în Constanța(1163)


Cristi Minculescu şi Nuţu Olteanu Supergrup vor susţine împreună o serie de concerte de joi până duminică, în Bucureşti, dar şi la Câmpina şi Constanţa. În urmă cu un an, Cristi Minculescu anunţa că părăseşte definitiv trupa Iris, al cărei solist a fost timp de mulţi ani. El s-a stabilit în Germania, la Regensburg, împreună cu familia, însă a spus că rămâne deschis oricăror colaborări artistice şi că va reveni în România ori de câte ori va fi solicitat să susţină concerte. Ideea reapropierii de Nuţu Olteanu s-a materializat la insistenţele Fundatiei Phoenix, care îl reprezintă pe Cristi Minculescu. Fondator al formaţiei Iris - alături de Emil Lechinteanu, compozitor al primelor succese ale grupului şi chitarist solo în epoca de glorie absolută din anii '80, Nuţu Olteanu s-a stabilit în Suedia la începutul anilor '90, urmându-şi cariera de instrumentist, solist şi profesor de muzică. Sporadic, a avut apariţii şi pe scenele din România, de cele mai multe ori ca "guest musician", alături de alţi foşti colegi din perioada lui de glorie - trupa Holograf. Pentru noul proiect, celor doi li s-au alăturat doi excepţionali muzicieni suedezi, cu care colaborează în mod constant de mai mult timp, Anders Diephuis şi Ken Sundberg. Concertul din Constanța va avea loc sâmbătă, în Doors Club.
Repertoriul ales de Minculescu şi Olteanu reuneşte piese antologice din patrimoniul Iris - "Trenul fără naş", "Pe ape", "Doar pentru voi", "Lumina zilei", "Noaptea", "Strada ta", "Cei ce vor fi", "Baby". Totodată, fanii vor putea asculta preluări din repertoriul unor trupe precum AC/DC, Bad Company, Whitesnake şi Led Zeppelin. Invitat special va fi Guess Who, unul dintre cei mai populari artişti ai noii generaţii de rapperi.




jooble.org