Medicii avertizează: schimbarea orei ne îmbolnăveşte

Medicii avertizează: schimbarea orei ne îmbolnăveşte(1006)


Trecerea la "Ora de Vară", în noaptea de sâmbătă-30 spre duminică-31 martie, a repus pe tapet vechiul avertisment al unei consistente majorităţi din cadrul lumii medicale: aceste siluiri ale ritmului biologic pe care şi-l formează şi stabilizează, pe parcursul a jumătate de an, organismul uman, sunt extrem de nocive pentru sănătatea noastră, cu urmări negative severe, pe termen scurt, mediu şi lung, prin repetare an de an, la fiecare şase luni.

Medici celebri, inclusiv laureaţi ai Premiului Nobel, au scris mii de lucrări (articole, rapoarte, memorii, uneori chiar tratate în toată regula), care descriu şi explică, scrupulos ştiinţific, răul produs sănătăţii publicului de către aparent,doar, inofensiva jonglerie bianuală cu bucluclaşa oră. Pentru că nu ne propunem, bineînţeles, să reproducem, în acest spaţiu, aceste ample analize de specialitate, ne limităm la a mai enumera cele mai grave şi numeroase consecinţe nedorite, pe care le resimţim de două ori pe an. Sistemul nervos, cel neurovegetativ, sistemul digestiv şi acela circulator, ba chiar şi cel... osos, practic întreg organismul este afectat. Insomnii sau, dimpotrivă, somnolenţă, depresie sau stări de agitaţie, lipsa sau creşterea anormală a poftei de mâncare, tulburări de circulaţie sanguină, tulburări cardiace sau respiratorii, motorii sau de concentrare. Am enumerat doar câteva dintre nenorocirile aduse de această acţiune, justificată de argumente economice şi de prezervare a resurselor naturale.

Tocmai aceste argumente medicale, privind sănătatea populaţiei deci, au determinat guvernele multor ţări fie să refuze constant astfel de modificări de oră, fie să renunţe la un astfel de obicei, pe care îl practicaseră în trecut. Iată doar câteva dintre ele: Rusia, Islanda, China, majoritatea statelor din America de Sud şi Centrală, Caraibe etc. Mai adăugăm listei şi cam un sfert din statele federale care compun SUA...




jooble.org