Desființarea Teatrului Național de Operă și Balet “Oleg Danovski” este o crimă culturală(748)


Organizația municipală Constanța a Forței Civice a luat act, cu stupoare, de proiectul Hotărârii de Guvern privind reorganizarea Operei Naționale București prin fuziunea cu Teatrul Naţional de Operetă “Ion Dacian”, cu Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, cu Centrul Național de Artă “Tinerimea Română” și cu Teatrul Naţional de Operă şi Balet “Oleg Danovski” din Constanţa, instituții care se vor desființa.

”Observăm că salvatorul Teatrului Național de Operă și de Balet “Oleg Danovski”, de acum aproximativ trei ani de zile, este foarte aproape să devină astăzi groparul acestui adevărat simbol național, de prestigiu mondial. Solicităm pe această cale tuturor parlamentarilor de Constanța, indiferent de culoarea politică, dar în special celor ai USL, să apere ultimul bastion al culturii constănțene. De asemenea, solicităm ministrului culturii, Daniel Barbu, să retragă proiectul de Hotărâre de Guvern sau să îl modifice în sensul scoaterii Teatrului Național de Operă și Balet “Oleg Danovski” de sub incidența sa”, se arată în comunicatul de presă semnat de Mihai Petre, președintele Forței Civice.

Constanța este județul unde, în ultimii ani, fenomenul cultural local a fost redus, în proporție de peste 90% la reprezentațiile Teatrului Național de Operă și Balet “Oleg Danovski”. În acest context, este cât se poate de evident că, prin desființarea acestei instituții, care umple săli de spectacole în întreaga lume, actul local de cultură va fi aproape în totalitate suprimat.

“Nu m-am gândit nicio secundă că, odată salvat de la distrugere în perioada 2010-2011 de Ministerul Culturii, Teatrul Național de Operă și Balet “Oleg Danovski” ar mai putea fi pus în pericol. Dar, uite că se poate. În materie de haos, proastă guvernare și măsuri aberante, USL ne arată că totul este posibil.

Nu există niciun fel de rațiune care să susțină desființarea Teatrului Național de Operă și Balet “Oleg Danovski”. Acesta este un brand care nu mai are nevoie de niciun fel de prezentare, este cartea de vizită a județului Constanța și a României în lumea baletului mondial. Numai gândul la desființarea sa este o crimă culturală.

Dacă Teatrul Național de Operă și Balet “Oleg Danovski” va dispărea din peisajul cultural local, național și mondial, atunci se poate spune că, cel puțin pentru județul Constanța, guvernarea USL, prin ministrul Daniel Barbu, este transpunerea în realitate a dictonului nazist - “când aud cuvântul cultură, îmi caut pistolul””.




jooble.org