CUM SE VEDE ȚARA PRIN OCHELARII LUI DAN BARNA?

CUM SE VEDE ȚARA PRIN OCHELARII LUI DAN BARNA?(467)


Ca președinte de țară, Traian Băsescu a fost un gargaragiu fără pereche și o parte din populație l-a crezut! El a făcut, la început de mandat, promisiuni dintre cele mai delirante, dar, dintr-un punct de vedere, a fost deștept. Nu le-a pus de-a valma pe o tavă și nu a spus în zeflemea “Băi, luați promisiuni d-acilea!”. Înghițiți fără lămâie. Șmecherit de la vapoare, pentru că șmecheria se ia, indiferent de vopsea, le-a prezentat sub forma unor jocuri interactive.

O vreme, dacă vă amintiți, țara era plină de gropi. După ce Băsescu a lansat cea mai proastă glumă a sa. Citez: “Aici sunt banii dumneavoastră!” În fapt, o păcăleală. Luând de bună precizarea lui Băsescu, românii au săpat în draci peste tot acolo unde întâlneau în cale astfel de plăcuțe mobilizatoare. Era ca pe vremea căutătorilor de aur! Noul El Dorado. Cu două precizări. 1. Nimeni nu și-a recuperat banii! 2. S-a triplat numărul de gropi inutile din România! Culmea proverbelor și a vorbelor de duh, tot poporul a căzut în ele și nu domnia sa! Și tot noi plătim penalități de pe urma farselor lui Băsescu!

Care, după ce am săpat de ne-au sărit capacele ca fraierii, a declarat, în bătaie de joc, că România nu are nevoie de autostrăzi! Dar de un președinte ca Băsescu aveam nevoie? Dar de tăierea băsciană a salariilor și pensiilor aveam nevoie? “România nu are nevoie de autostrăzi!”, declara Băsescu. Dar cea mai elucubrantă propunere a venit din partea lui Felix Stroe, președintele PSD Constanța, care ne promitea autostrada în zig-zag. O recomand tuturor persoanelor aflate în stare de ebrietate. Ca și guvernul doamnei Viorica, susținut în prostie de “eminența cenușie” a PSD Constanța! Un guvern matol, care nu a mai avut timp să se dreagă!

Dar să derulăm mai departe povestea campaniilor electorale prezidențiale sub clar de lună. Altă cacealma marca Băsescu. A ieșit pe scenă, cu Tăriceanu de mână, și ne-a urat să trăim bine! La mișto, desigur, pentru că virgulă, coșul zilnic al pretinsei prosperități se află de când hăul în custodia Scufiței Roșii. Traian Băsescu a căzut cu tronc unei părți din populație din câteva cauze obiective: bea bere la halbă, chiar cu riscul să se spună despre el că apără “mafia gulerelor albe”. Era distractiv și dansa țigănește la “Cireșica”, în Olimp.

Ceilalți foști președinți au promis și ei peste capacitatea lor de a schimba meniul zilnic. Ion Iliescu a pozat în “tătuca” până la momentul “Măi, animalule!”, când s-a dat singur de gol că nu s-a schimbat cu nimic, drept care și-a înfipt mâna în gâtul unui ziarist! A fost una dintre lecțiile sale despre comunismul cu fața umană!

Emil Constantinescu ne-a rămas dator cu diferența până la 15.000 de specialiști . Poate 15.000 de repetenți, dar nici ăia nu sunt așa de mulți! Tot domnia sa ne-a mai încărcat inventarul cu un tunel dezafectat unde se zbenguie în fiecare zi Luminița…

Pe parcursul său electoral, unul fulminant în turul 2, Klaus Iohannis aproape că ne “germanizase”! Ne și vedeam tractați de mașinăria economiei germane și, în patru ani de Iohanniseală, gata, scoși la mal!! Pînă și pe mine, care nu mă las aburit, m-a convins că vom asista la o invazie germană, de data aceasta dorită, în principalele domenii de activitate. În mod deosebit, în turism! Eu am apucat, în anii tinereții mele, efectele mai mult decât benefice ale colaborării dintre firma germană TUI și stațiunea Mamaia...Mi-am făcut însă iluzii degeaba!

L-am văzut, deunăzi, la televizor pe Dan Barna, candidatul la președinție din partea USR. După cum se apleca, am avut senzația că face reclamă la ochelarii săi de vedere...Am apreciat, în mod deosebit, stabilitatea lor pe nasul domnului Barna. Semn bun. În definitiv, nu asta ne-am dorit? STABILITATE! Poate că prin ochelarii domnului Barna se vede cu totul altfel România. Poate, dar nu este convingător. Recunosc că, dintr-un motiv personal, dar artificial, Dan Barna îmi este antipatic. Seamănă foarte bine cu Alexander Adamescu, fiul miliardarului Adamescu, care a pus la pământ ziarul “România liberă”!

Sigur, este doar o constatare personală, dar pe parcursul emisiunii TVR domnul Barna a afișat aceeași aroganță care l-a pierdut și pe Alexander Adamescu! Și care o să-i piardă pe toți cei care cred că vor reinstaura dictatura degetului arătător. Ori domnul Barna nu ne spune nimic nou! Se uită la noi, pe sub ochelari, precum casierul care vinde bilete de tren în filmele vechi gen western și ne face amenințător cu degetul său arătător! Un gest destul de grosolan pentru un intelectual cu mari pretenții! Din păcate, atunci când ne transmite mesajele sale, este lipsit de imaginație. Domnul Barna s-ar putea să ajungă președintele României dintr-un carambol! Așa cum s-a întâmplat și cu Iohannis, votat la victorie în turul doi doar pe considerentul că atunci reprezenta o figură nouă.

Mă întorc la personalitatea bine definită a degetului arătător a domnului Barna, care, printre altele, ne vinde iluzii. În primul rând, în ceea ce privește reeducarea României! Nici chiar așa! România este o țară educată, dar condusă de tot felul de neaveniți!




jooble.org