Mustul e mai bun la vremea lui

Mustul e mai bun la vremea lui(346)


Neavând contraindicații de niciun fel pentru nimeni mustul este de nerefuzat și poate fi recomandat în foarte multe situații. Este bogat în vitamine, minerale, polifenoli și multe alte substanțe importante pentru organismul nostru.

Se prepară din struguri zdrobiți chiar și cu un blender și nu se fierbe pentru a-l păstra mai mult timp pentru că își pierde calitățile.

Conține vitaminele A, B1, B2, C și are un efect benefic revigorant contribuind la detoxifiere și chiar la stimularea imunității.

Unii spun că ar fi o bună armă împotriva cancerului datorită conținutului mare de antioxidanți.

Este recomandat pentru a preveni şi chiar a trata boli de ochi, de inimă, de rinichi, de stomac, de nutriţie, de imunitate, precum şi pentru a preveni şi trata anemia, astenia, gingivita sau durerile reumatice.

Mustul conţine resveratrol, un antioxidant-minune din pieliţa strugurilor, ce previne şi combate cancerul.

Este şi un tonic bun pentru minte datorită conţinutului său de lecitină şi de săruri de fosfor”.  

Ameliorează hipertensiunea.  

O cură de must acum, toamna, aduce multe beneficii organismului și prin îmbunătăţirea circulaţiei sangvine, a elasticităţii arteriale, consumul de must te ajută să eviţi oboseala cardiacă şi te pune la adăpost de accidentele vasculare cerebrale.

Resveratrolul diminuează creșterile în greutate, împiedicând astfel apariţia diabetului de tip 2 şi a obezităţii. Polifenolii din must stimulează chiar și sistemul imunitar şi reduc leziunile inflamatoare care pot să apară la nivelul celulelor pancreasului, producătoare de insulină.

Pentru o cură de must trebuie să beți numai suc de struguri, proaspăt stors şi obţinut numai din struguri.

Puteți bea trei pahare de must pe zi, între mesele principale. Apoi creşteți cantitatea până ce la doi litri de must pe zi. Este mai bine să nu mai consumaţi dulciuri ori fructe deoarece mustul conţine deja foarte mult zahăr

Gustul lui catifelat savuros îl face de nerefuzat.

Poate fi păstrat la frigider câteva zile cu dopul nestrâns foarte bine ca să nu fermenteze prea mult.

Dintr-un kilogram de struguri iese cam 70 la sută must. Cel făcut în casă este garantat pentru o cură de sănătate.

Făcut din struguri de 3 sau 4 lei kilogramul este chiar foarte rentabil.

Vă dorim multă sănătate. Nu e nevoie să cereți aprobare la ANAF, nici la SPIT și nu trebuie să vă fie frică de protecția consumatorului chiar dacă dați să bea din el și altora.
 




jooble.org