Festivalul Gevat Rasit - editia a IV-a

Festivalul Gevat Rasit - editia a IV-a(274)


Primaria si Consiliul Local Lumina impreuna cu Uniunea Democrata a Tatarilor Turco-Musulmani din Romania, organizatia locala Lumina, au onoarea sa va invite la cea dea IV-a editie a Festivalului Gevat Rasit ce va avea loc duminica, 1 septembrie 2019 incepand cu ora 15 la Caminul Cultural din localitatea Lumina.

Manifestarea are ca scop omagierea poetului-rapsod Gevat Rașit (1927-2004), născut în localitatea Lumina. Despre viața și activitatea lui Gevat Rașit va vorbi profesoara Guner Akmolla, urmând apoi ca pe scena Căminului Cultural să evolueze soliști și ansambluri de dansuri, precum:
- Ansamblul Can Renkler Topraisar;
- Corul Ilahi al Muftiatului;
- Ansamblul Kikene Qanara Ovidiu;
- Ansamblul Luminite Dobrogene Lumina.
- Servin si Erdal.

Gevat Rașit a făcut primii ani de studiu la școala din localitate, urmând în perioada 1942-1944 cursurile Seminarului Musulman din Medgidia. Mai târziu s-a transferat la un liceu militar, devenind ofițer. Absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie, Secția Farmacologie (1951-1955), Gevat Rașit a lucrat ca farmacist în cadrul armatei, de unde s-a și pensionat cu grad de colonel în anul 1987.

Poetul-rapsod Gevat Rașit a scris versuri, dar a compus și melodii. Iubirea față de limba maternă, familia, copilăria și obiceiurile tradiționale ale tătarilor dobrogeni sunt teme care se regăsesc în creația sa literară.

Incepand cu ora 17 pe terenul de langa parcul central din Lumina va avea loc si o competitie de lupte Kures tataresti. 




jooble.org