VECIN CU MILIARDARUL DUMITRACHE ÎN CARTIERUL SĂRACILOR!

VECIN CU MILIARDARUL DUMITRACHE ÎN CARTIERUL SĂRACILOR!(1788)


Sunt indignat de faptul că, după ce am prins un loc de casă la un prieten, într-un cartier vecin cu marea, al multimiliardarilor și, ce paradox, al săracilor din Constanța, m-am trezit cu un bogătan peste mine, lângă mine, care a început să își construiască un viloi imens, un colos pentru zona respectivă. Dincolo de alte considerente, eu am plecat de la bloc de dragul unui cais și a unui vișin, frați vitregi, plantați într-o curticică mică. Când m-am mutat, i-am găsit supărați, pentru că, după o furtună puternică, își încurcaseră crengile între ei, iar caisului nu-i convenea să se spună despre el că face fructele acrișoare...După cum vedeți, există controverse și divergențe și între pomii fructiferi, darmite între afaceriști! După ce i-am împăcat, mi-am pus laptopul la umbra lor și m-am apucat de scris. Sunt fericit că pot lucra în aer liber, mi-am zis, și am unde să fac câțiva pași, atât cât pot să mă mai deplasez... În definitiv, asta mi-am dorit, dar am avut parte doar parțial de doleanțele mele!

De unde să știu că voi fi curând înconjurat de o adevătată cazemată cu ziduri înalte de peste 5 metri! Dacă pune și sârmă ghimpată, exact ca la Doftana! Și, pe post de santinelă, un WC mobil, în stradă, care emană, acum, în plină vară, un miros aspru de urină, fiind montat chiar la poartă, atenție, pe trotuar! Dacă ar fi fost gestul unui băștinș, învățat cu năravurile lui, nu m-aș mai fi indignat atât de mult! Dar, fiind opera în derulare a unui domn plin de bani, încep să cred că, în foarte multe privințe, între săraci și bogați s-a închegat o unitate de monolit de nezdruncinat!

Înainte, în locul respectiv, locuiau doi bătrâni minunați cu care ne înțelegeam foarte bine. Aveau o grădină cu cei mai frumoși trandafiri! Luam masa împreună, ne savuram cafeaua și vinul la umbră, purtînd discuții sau ascultând muzică...Toamna culegeam via împreună. Erau zile când ne plimbam în liniște prin iarba verde... Din păcate, au fost nevoiți să părăsească în lacrimi casa tinereții și a neamului lor, veche de peste 100 de ani!

Într-o dimineață, ne-am trezit într-un adevărat infern! Două buldozere au pus casa bătrânilor la pământ și pe noi ne-au aruncat direct în iad! Speranțele mele că mi-am găsit un loc unde să scriu și eu măcar o carte, nu 16 ca Pompiliu Comșa, s-au năruit într-o clipă! De mai bine de o jumătate de an, viața noastră este un șantier în lucru! Nu mă deranjează, câtuși de puțin, faptul că locuiesc pe o stradă atât de controversată, a bogăției și a sărăciei, și nu-i hulesc pe săraci, așa cum face un pseudo jurnalist, cu cei nevoiași...Sărăcia, ca și boala, te lovesc când nici nu te gândești!

Ca specific, strada pe care locuiesc pare a fi desprinsă din Piața Chiliei. Vecinii mei, aproape o treime, sunt exotici și agitați. Vorbesc mult și tare, într-o manieră extrem de gălăgioasă și foarte repede. Glumind, spun că sunt buni ca centraliste la telefon. Când comunică între ei, mai mult țipă! Zici că se ceartă! În realitate, ei combat. Aproape seară de seară, strada răsună de ritmuri orientale. Fetele tinere dansează într-o armonie totală. Bărbații sunt fericiți dacă primesc o bere și o țigară. Stau pe scaune tolăniți, precum leii din filmele documentare, și își apără teritoriul și averea compusă dintr-o masă și trei scaune. Joacă table neîntrerupt. Și mai au ceva de preț. Ceainicul sau vasul, cum i s-o spune, în care pregătesc ceaiul turcesc pe care îl beau cu degetarul. Ne aflăm în locul cel mai securizat din Constanța, unde firmele de pază ar da faliment în 24 de ore! Si știți de ce? Pentru că nu ai ce fura de aici! Fiind vară, copiii se joacă pe stradă până aproape de miezul nopții. Fac ca mitraliera, se caftesc temeinic, bat mingea cu șuturi nemiloase în porțile mai trainice, le este foame, fac pișu, se lovesc de borduri, după care se pun pe plâns... Tinerii duc ștafeta mai departe până la ivirea zorilor, dansând și cântând turcește. Un adevărat carnaval brazilian!

Cred că am mai scris asta... Am mulți prieteni turci și am avut șansa de a fi invitat la toate sindrofiile lor. Nu mă refer la cei de pe strada mea. Turcii despre care vorbesc fac parte din înalta societate, cu rude în Turcia-mamă și în Suedia. M-au copleșit cu ospitalitatea și generozitatea tuturor!

Copiii de diverse vârste sunt la fel de gălăgioși ca și părinții lor...La gara Constanța, am copilărit într-un cartier cu foarte mulți copii. Aveam, însă, vecini răi, care ne goneau de peste tot! Ca și vecinii mei mai mici ca vârstă de astăzi, nu aveam un loc de joacă adecvat. Pentru edilii de atunci, fiind mult mai prețioase spațiile verzi, dovadă că erau supravegheate la sânge de paza contractuală îmbrăcată în uniforne sumbre.

Strada despre care vorbesc, în Constanța, evident, se înscrie în standardele minime de civilizație și confort, dar are ceva aparte. Emană tot timpul o atmosferă de sărbătoare. Nu numai prin prisma faptului că aici zilele lucrătoare nu le depășesc niciodată primele două degete de la o mână, indiferent de unde începi numărătoarea... Aici, ca și pe străzile adiacente sărăciei, se află mica Brazilie a Constanței, pe care nimeni nu a știut să o valorifice în scopuri turistice. Au samba lor. Au frumusețile lor feminine. Au ritualurile lor, regulile lor stricte. Au bucătăria lor. Au suspiciunile lor. Au marile lor povești de dragoste. Au mândria lor. Au obiceiurile lor păstrate cu multă strășnicie. Catalogați de unii drept “niște țigani”, locuitorii străzii sunt blamați pe nedrept. Nu au școală prea multă, dar sunt politicoși și săritori, dacă te afli în impas. Își apără drepturile și strada. Nu cerșesc. Dacă vrei să le dai un ban, îți oferă serviciile lor: măturat curtea, dat zăpada din fața casei, curățenie în casă, diverse reparații. Și chiar îți fac și piața, dacă îi soliciți. De când îi știu, nu s-au plâns niciodată! Deși locuiesc în condiții supra aglomerate cu spații mici, care, acum, vara, adună foarte multe grade în plus. De aceea, își petrec nopțile afară pe scaune așezate pe trotuar, ca un fel de masă rotundă.

În lungile nopți fierbinți de vară, văd cum se apropie de ei cu încetinitorul un val uriaș de vile, viloaie și case de lux, lăsând, marea în urma lor... Spre surprinderea mea, cartierul sărăciei a devenit ținta preferată a bogătanilor constănțeni, care au luat cu asalt zona respectivă. Care nu este un rai din nici un punct de vedere. Și, cu toate acestea, fețele simandicoase au trecut și peste acest minus! Ei, tocmai ei, care strâmbau din nas când se bălega calul de la trăsura cu care se plimbau prin Neptun! Faptul că pe această stradă, inclusiv în prelungirea ei, locuiește familia miliardarului Dumitrache a declanșat o veritabilă bătălie pentru cartierul săracilor! Un fel de El Dorado. Ca să nu mai spun că tot aici se află și un hotel plin de turiști ! Sigur, dacă s-ar organiza acțiuni turistice cu tematică, aș numi această inițiativă curajoasă “Vacanță în cartierul săracilor”, cu program pe bune. Fiind vorba de oameni cu bani mulți, te întrebi cum și de ce au ajuns ei să ridice vile de lux, inclusiv un hotel, în câteva cartiere ale sărăciei, unde nu sunt condiții adecvate…

Nu cred că este greu de ghicit. În primul rând, apropierea și poziționarea avantajoasă față de plajă, dar și plasarea într-un punct mai puțin aglomerat și cu ieșire spre centrul orașului Constanța. Toate aceste elemente au contribuit la întărirea unității de monolit dintre săraci și bogați. Deocamdată. Cei care s-au transformat profund sunt bogătanii. În doi ani de zile, nu am auzit de nici un conflict de nici o culoare, nici o revoltă și nici un reproș venit din tabără pricopsiților. Nici despre vreo frăție, ce-i drept, nu am auzit. Am descoperit, însă, pe o stradă paralelă, mașinile tank cu care circulă unii politicieni prin oraș, ținând cont că s-a declanșat codul roșu!

Sunt un adept al progresului și modernismului, dar nu pot să nu mă gândesc și la viitorul acestor oameni, dacă cumva cartierul săracilor va deveni, în scurt timp, cartierul bogaților! Deocamdată, mă mândresc că sunt vecin cu jupân Dumitrache pe strada Sărăciei!




jooble.org