Două angajate au prădat o casă de amanet(389)


Poliţiştii Biroului de Investigare a Fraudelor, din cadrul Poliţiei municipiului Mangalia, au documentat activitatea infracţională, a două localnice în vârstă de 33 şi 37 de ani, începând şi urmărirea penală faţă de acestea, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Acestea, în calitate de casieri ai unei case de amanet din Mangalia au întocmit în fals mai multe contracte de amanet pe numele unor persoane apropiate, ori ale unor persoane ale căror date de identificare se aflau în baza de date a societăţii, însuşindu-şi fără drept contravaloarea acestora.

De asemenea, în cazul altor contracte de amanet şi-au însuşit fără drept bunurile amanetate, existente în seiful societăţii. Prin aceste fapte, societatea a fost prejudiciată cu suma de 45.785 lei, prejudiciul nefiind recuperat.

Faţă de cele două învinuite s-a dispus măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia cu propunere însuşire a sesizării instanţei de judecată în vederea luării măsurii arestării preventive.
 




jooble.org