Ce fel de om este CĂTĂLIN ȚIBULEAC,  guvernatorul Deltei Dunării?  NUMEROLOGIE

Ce fel de om este CĂTĂLIN ȚIBULEAC, guvernatorul Deltei Dunării? NUMEROLOGIE(1452)


În luna iunie 2019, Cătălin Țibuleac a fost numit guvernator al Deltei Dunării. Absolvent al Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" și George C Marshall Center for European Security studies (Munich), Promoţia 2009 • Garmisch, Bayern, Germany - pensionar din 2017, după ce a fost șeful Direcției Județene de Informații Tulcea din 2013 până în 2017, a fost președintele Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării din ianuarie 2018 până în iunie 2019.

 

Născut la data de 18 noiembrie 1966, Cătălin Țibuleac are o cifră a destinului (cea mai importantă cifră din profilul numerologic al unei persoane, care ne oferă informații generale despre trăsăturile de caracter) 6 din 3 și 3.

Responsabil și implicat, grijuliu și echilibrat, trebuie să știe totul despre cei din jurul său. Funcționează perfect într-o echipă , ia în serios funcțiile de conducere. Loial, apreciază fair-play-ul și îi displace necinstea. Respectă familia, are calități de dascăl, de profesor. Oferă sfaturi chiar și atunci când ceilalți nu sunt neapărat pregătiți pentru a le primi. Se supără dacă îndemnurile nu îi sunt urmate întocmai (cifra 6 din destin). Curajos și entuziat, are nevoie de agitație, are nevoie să fie ocupat. Uneori cu toane, alteori expansiv, cel mai bine ar fi să nu îl superi, să nu îl deranjezi.

Are nevoie de aprecieri, știe când le merită și este trist atunci când realizările nu îi sunt recunoscute. Cu simțul umorului și talentat se descurcă în orice situație, oricât de dificilă pare a fi. Norocos și sociabil, extravertit și fără astâmpăr, este o excelentă gazdă. Pregătit oricând pentru orice, poate călători oricât. Riscă mult, este norocos, are mereu planuri de rezervă și tot mai multe modalități de a rezolva o singură problemă. În general vesel și binedispus, agreabil și fermecător are darul de a impresiona. 

Secretul este specialitatea sa, îi cunoaște importanța, îl respectă. Banii nu au fost o problemă pentru el, așa că nu este un zgârcit, îi cheltuie și reușește el cumva să îi pună la loc. Creativ și inventiv se plictisește repede dacă nu găsești ceva inteligent de spus pentru a îi capta atenția. Singurătatea ar putea deveni o povară pentru el. Poate fi gelos. Are nevoie de oameni, de acțiune, de aglomerație.

Dacă vrei să-l pedepsești lasă-l singur, izolează-l. Cu siguranță se va descurca doar că nu-i place și pace să stea să răsucească gânduri, să depene amintiri, uneori dureroase. Poate deveni impulsiv dacă încalci limitele bunului simț. Se aprinde, arde, spune ce are de spus și se liniștește. Doar el. Are o minte ascuțită și o memorie fotografică excelentă. Se orientează cu ușurință, are talente multe și multe dintre ele nebănuite de ceilalți. Poate interpreta cu ușurință orice rol.

Din fericire pentru ceilalți are calități de băiat bun. Preferă să facă bine celor din jurul său. Este generos chiar dacă adeseori se simte atât de împovărat de parcă grijile întregii lumi ar fi poposit pe umeri săi. Uneori chiar așa se întâmplă. Poate fi romantic, atunci când nu este ocupat, când nu are de cântărit șanse și de călătorit cu treburi importante. Temperamental și fascinant, milos și idealist, și-ar dori să poată schimba lumea, să o facă mai bună pentru toți. Se poate mânia dar este greu să spui că este capabil de ură. Tolerant și înțelegător, atunci când nu încalci norme importante, preferă să aibă de-a face cu marile probleme ale oamenilor decât să se plictisească într-un birou. Pasionat și nerăbdător, poate avea calități parapsihice (cifra zilei de naștere 9- completează informațiile despre caracter).

Comportamentul îi este diferit. Poate sta cuminte într-un colț (nici prea mult, nici prea puțin) suficient cât să-i scaneze pe toți, să le observe mișcările, să le descopere tainele. Comportamentul îi este distant. Poate fi încăpățânat dar mereu perfecționist, misterios și spiritual. Acceptă cu greu sfaturi. Își poate plănui totul în mare secret, un timp îndelungat, pentru a trece apoi, în mod neașteptat de rapid, la acțiune (cifra numelui complet 7).

Își dorește să poată fi mai diplomat, mai prietenos, mai bun partener (cifra vocalelor 2). Ceilalți îl percep ca fiind cameleonic și convingător (cifra consoanelor 5).

 

Cifra personalității 4 îi adaugă lui Cătălin Țibuleac putere de muncă, seriozitate, pragmatism, inflexibilitate.
Poate munci oricât, în orice condiții, atunci când trebuie neapărat să realizeze ceva. Disciplinat și ordonat, poate deveni rece și sever atunci când are treabă de făcut. De regulă atunci când are treabă nu are prieteni. Prietenii adevărați știu asta și îi respectă acest mod de a fi. Are nevoie de siguranță fizică și psihică, motiv pentru care verifică de zece ori înainte de a porni la drum cu cineva, înainte de a începe o afacere. Verifică oameni, situații, evaluează riscuri. Este ferm, îi place să clădescă pe temelii solide. De nădejde și devotat, siguranța este importantă pentru el. Riscul la care se expune permanent este atent controlat.

 

Cel mai greu îi este atunci când trebuie să îndeplinească ordinul venit de la un superior pe care nu-l apreciază (cifra de tensiune 1), motiv pentru care preferă să fie el șeful său.

Iese din necazuri cu responsabilitate. Mereu ia în calcul efectele pe care deciziile sale le-ar putea avea asupra celor din familia sa (caracteristica ascunsă 6).

 

Anul 2019 are o vibrație 5 pentru Cătălin Țibuleac, vibrația schimbării, a șansei. Apar interese și oameni noi. Mai adaptabil decât în mod obișnuit, știe să prețuiască această nouă șansă care i se oferă. 

Luna iunie, în care a fost numit guvernator al Deltei Dunării, a avut o vibrație personală 2, vibrația parteneriatelor, vibrația aprecierii.

În iulie norocul îi va sta alături. Va calători, va risca, totul ar trebui să iasă așa cum este mai bine pentru el (vibrație personală 3).

În luna august, vibrația personală 4, îl va determina să fie mai serios, mai rece. Va întocmi proiecte, se va organiza. Va fi mai practic, își va face planuri dar va și consolida proiectele deja începute. Este tocmai bine pentru investiții imobiliare.

În septembrie pare a se mai relaxa. Este o lună în care se gândește să facă ceva modificări, eventual să se mai relaxeze. Există riscul unei anumite superficialități, ar trebui să verifice totul mai atent.Va fi însă deosebit de convingător. Este o lună în care va cheltui mai mult. Este o lună bună pentru amenajări, mutări (vibrație personală 5).

În octombrie se implică, își mai asumă niște responsabilități, de parcă cele deja existente nu ar fi fost suficiente.

În noiembrie va simți nevoia să se izoleze, să se încarce, să se autoanalizeze. Se va ermetiza, va fi mai melancolic, va înțelege însă cu mai multă ușurință o serie de acțiuni ale altora, va conștientiza gesturi, cuvinte, va pătrunde dincolo de vălul de fum, dincolo de primele impresii, de vorbe, va ajunge la esența lucrurilor, la ceea ce generează acțiunea. Va fi mai ciufut, mai greu de abordat și de înțeles. Îi va vedea pe oameni așa cum sunt ei, fără farduri pentru suflete, poate va suferi dar va fi recunoscător pentru ceea ce va reuși să înțeleagă (vibrație personală 7). Oricum ar fi ar trebui să ia în calcul faptul că lucrurile, evenimentele, se vor tot modifica și nu neapărat în direcția preferată de el. Modificări neașteptate pentru care ar trebui să fie cumva (știe el cum) să fie pregătit.

Luna decembrie cu a sa vibrație 8 îl îndeamnă să fie tot mai nemulțumit chiar dacă realizările vor fi extraordinare. Este o lună a realizărilor financiare, a războaielor personale, a ambiției, a orgoliilor descătușate. În această lună, deși este una bună, va găsi tot mai multe să își reproșeze. Îl va deranja picătura care a nu a umplut paharul. Probabil se va hotărî să pornească la luptă. Cu cine? Cine știe? Oricum în primul rând cu el.

Anul 2020 va fi unul bun, dat fiind faptul că are vibrație personală 6, vibrația cifrei destinului său. Poate că în ianuarie ar trebui să aibă niște planuri de rezervă și să fie ceva mai ponderat.

 

 




jooble.org