ROBERT BOROIANU -AM FOST UN DOBITOC!-

ROBERT BOROIANU -AM FOST UN DOBITOC!-(1294)



“Am fost un dobitoc!”
O astfel de mărturisire, indiferent din partea cui vine, reprezintă apogeul sincerității, dar și a unei autocritici sănătoase, de fier…

Mă rog, cum vreți să-i spuneți. Cu atât mai mult cu cât exemplul dat vine de la un ministru de Interne din epoca ceaușistă, când astfel de mărturisiri erau greu de imaginat în spațiul comunist! Nici în epoca în care trăim nu s-a derulat, până deunăzi, un astfel de episod reprezentativ cu toată democrația de care facem atâta caz!

Politicienii de astăzi sunt modești. De la ministrul de Interne al lui Ceaușescu, Tudor Postelnicu, încoace, nu am mai întâlnit un personaj sincer și direct, care să spună lucrurilor pe nume, care să își recunoască singur greșelile! Cei de vârsta mea își amintesc pesemne de momentul de maximă sinceritate în care personajul de mai sus a declarat în fața instanței: “Am fost un dobitoc!” Se referea, desigur, la activitatea desfășurată în aparatul represiv al lui Ceaușescu, la slugărnicia de care a dat dovadă ori de câte ori executa ordinele primite etc.

A fost un moment unic în istorie. Îmi amintesc și acum privirea blajină a ministrului de Interne. Arăta precum vițelul la poarta nouă. Sfios. Pocăit. Amărââââât. Timid, ca și cum atunci s-ar fi născut și își căuta părinții naturali! Că nu știa el de ce dădea cu pulanul din dotare în cetățenii patriei și de ce popula închisorile cu români nevinovați!

Deunăzi, am auzit din nou, după 30 de ani de la revoluție, celebra frază. “Am fost un dobitoc!” Asta a fost mărturisirea pe care mi-a făcut-o la telefon domnul parlamentar Robert Boroianu, fără să argumenteze cumva duritatea declarației exprimate la finalul discuției noastre, una deloc prietenoasă...

M-am întrebat și eu, chiar foarte îngrijorat, cum este posibil ca un parlamentar arțăgos să se catalogheze singur pe un ton atât de realist! Ce l-a determinat să se caracterizeze singur, când, de fapt, se știe, politicienii noștri obișnuiesc să se laude în gura mare și să își atribuie merite pe care nu le au! Sinceritate, sinceritate, dar să știm și noi de ce! De ce spune Robert Boroianu că a fost un dobitoc?

Încerc și eu câteva supoziții. Simple păreri, dacă îmi este permis.
- poate s-a crezut și se crede și acum, din păcate pentru domnia sa, “buricul pământului” în PNL Constanța.
- poate pentru că, din această pricină, a intrat în conflict cu actuala conducere județeană a partidului, pe care dumnealui nu o agrează!
- noua conducere a fost aleasă democratic, dar asta nu l-a împiedicat să spună de câteva ori în fața mea că “lucrurile nu vor rămâne așa cum vrea Huțucă!”, dar de ce numai Huțucă, doar nu ia decizii singur de capul lui!
- poate din cauză că am omis să-l nominalizez într-un articol despre strategiile noii conduceri a partidului. Dar cum puteam să fac chestia asta când i se reproșează că nu se implică în viața de partid ?
- poate pentru faptul că a refuzat diplomatic să coopereze cu actuala conducere a partidului, fiind preocupat mai mult de bunul mers și de prospertitatea fabricii sale de mezeluri!
- poate pentru faptul că în campania pentru europarlamentare contribuția sa a fost modestă.
- poate pentru faptul că ostentativ nu mai trece pe la sediul partidului, ceea ce înseamnă că nu participă nici la ședințe și nici la conferințe de presă!
- după cum singur mi-a mărturisit, a fost la Londra!
-asta, în timp ce echipa lui Huțucă bătea județul în lung și în lat!
- “de ce a fost un dobitoc?” cum zice dânsul. poate pentru faptul că nu a agreat stilul de lucru al lui Huțucă, un conducător care nu umblă cu jumătăți de măsură, ceea ce nu îl face popular sau simpatic.
- poate pentru faptul că a pierdut funcția de secretar general al partidului și a realizat că mentorul său din vechea gardă are un singur ideal: impunerea cu orice preț a unui investitor străin la Primăria Constanța. Deocamdată, domnia sa nu este luat în nici un calcul!
- poate nu i-a trecut supărarea cauzată de cooptarea primarului Valentin Vrabie în PNL! să-l fi supărat prestația acestuia, una de excepție, de mână cu PNL?!
- poate că s-ar fi potrivit mai bine o “revoltă” în partid, bazându-se pe relațiile sale cu gruparea din care face parte și noul venit în PNL, Rareș Bogdan!
- dar care, atenție, și-a pierdut din elanul pe care și-l luase, dovadă că prezidentul Orban nu a putut fi dat jos de pe șaua calului de dar care nu se caută la dinți.
- Rareș Bogdan a înțeles că doar un naiv ar încerca la infinit, la acest moment istoric, să-l dea jos pe Orban!
- iar în teritoriu, pe Bogdan Huțucă și pe alți lideri locali! PSD a început să își înghită puii! Vrea PNL să procedze la fel?
- din cauza ambițiilor sale, Rareș Bogdan a fost la un pas , solicitând funcția de președinte al PNL București, să își lege singur un pietroi de gât!
- ceea ce s-a întâmplat cu Robert Boroianu, care nu vrea sau nu poate să se desprindă de cei, foarte puțini la număr, care reprezintă vechea gardă în PNL Constanța!
- poate din cauza celor care l-au asigurat că Bogdan Huțucă va fi debarcat, cât de curând, din funcția de președinte al PNL Constanța! Motivul? Nu poate fi manevrat pe degete.
- (aici fac o paranteză - dacă există astfel de indivizi, cu astfel de planuri menite să demoleze PNL Constanța, doar pentru că Huțucă nu acceptă să fie marioneta cuiva, atunci, cei care trag sforile, chiar sunt niște dobitoci!)
- pentru că nu am respectat, zice el, convenția! l-am întrebat și la telefon-care convenție?
- cumva convenția din mintea domniei sale ca să-l demolăm pe Huțucă?
 




jooble.org