ALDE Constanța dezinformează grosolan opinia publică!

ALDE Constanța dezinformează grosolan opinia publică!(1635)


Comunicat de presă

Știm că nu vă spunem o noutate, obișnuiți fiind cu gogomăniile debitate de o formațiune aruncată de români la periferia politicii românești.

De data aceasta, sub sloganul „ALDE Constanța vrea o țară fără abuzuri”, formațiunea lui Tăriceanu a cășunat pe deciziile instanțelor de judecată, pe care le condamnă ca fiind nedreptate, făcând referire la primarul PNL de la Mihail Kogălniceanu, Ancuța Belu, care a câștigat procesul cu Agenția Națională de Integritate. Asta în timp ce fostul primar PSD-ALDE, Valer Iosif Mureșan, a pierdut definitiv și irevocabil un proces cu ANI, aparent asemănător.

De ce doar aparent asemănător? Fiindcă atât Ancuța Belu cât și Valer Mureșan au fost reprezentați legali al SC M.K. Pază și Protecție, societate a Consiliului Local, însă diferența dintre cei doi a fost că Ancuța Belu și-a dat demisia din această funcție, în termenul legal de 15 zile, în timp ce Valer Iosif Mureșan nu a făcut acest lucru, încălcând astfel legislația.

ALDE Constanța este supărată acum că primarul liberal și-a apărat cauza în fața a două instanțe de judecată, câștigând de fiecare dată, în timp ce Valer Iosif Mureșan a pierdut procesul cu ANI atât pe fond, cât și la recurs. Și de aici pleacă consternarea senatorului Ion Popa, vicepreședinte ALDE Constanța, care nu înțelege cum hotărârile judecătorilor sunt total diferite. Ceea ce ar trebui să știe domnul senator ALDE este că într-un stat de drept, pe care domnia sa alături de Dragnea au tot încercat să-l distrugă fără succes, cei care încalcă legea trebuie să plătească. De aceea, Mureșan a pierdut, iar Ancuța Belu a câștigat!

Dacă cineva a făcut un abuz în toate această poveste a fost ANI, care, în urma reclamației fostului primar Mureșan, deși avea toate dovezile pe masă privind respectarea legii de către doamna primar Ancuța Belu, a preferat să meargă în instanță, acolo unde a pierdut atât pe fond cât și în recurs.

Punem nedumerirea domnului senator Popa și a colegilor săi de la ALDE Constanța pe seama incapacității dânșilor de a privi Justiția din rândul muritorilor, piedestalul pe care i-au urcat Tăriceanu și Dragnea de protejați ai sorții nefiind decât o efemeră iluzie politică.

 




jooble.org