Intrare liberă la Festivalul Turco-Tătar organizat de UDTTMR(773)


Uniunea Democrată a Tătarilor Turco - Musulmani din România (UDTTMR) vă invită la acest sfârşit de săptămână la cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului Internaţional al Dansului, Cântecului şi Portului Popular Turco - Tătar.
Alături de ansambluri din România, vor urca pe scenă şi ansambluri din Ucraina – Crimeea, Turcia, Macedonia, Bulgaria şi Kazahstan.

Festivalul va debuta vineri, 6 septembrie, la ora 11,00, cu tradiţionala paradă care se va derula pe traseul Sala Sporturilor – Bd. Tomis – Bd. Al. Lăpuşneanu – Teatrul de Vară Soveja. Parada se va încheia cu un scurt moment artistic susţinut de ansamluri pe platoul din faţa Teatrului de Vară Soveja. Tot vineri, începând cu ora 14,00, la Sala Mare a Prefecturii, liderii UDTTMR şi şefii delegaţiilor din străinătate vor avea o întâlnire oficială cu autorităţile constănţene.

Ziua de vineri se va încheia cu un spectacol susţinut atât de ansamblurile din străinătate, cât şi de cele ale gazdelor. Vor mai urca pe scenă şi artişti ai comunităţilor turcă, greacă, slovacă, romă, bulgară, aromână din România. Spectacolul va începe la ora 19,00 şi se va desfăşura pe scena Teatrului de Vară Soveja.

Sâmbătă, 7 septembrie, începând cu ora 15,00, va avea loc turneul de lupte tradiţionale tătăreşti – kureş, în imediata apropiere a Teatrului de Vară Soveja după care începând cu ora 19,00, pe scena Teatrului Soveja vor urca, din nou, ansamblurile invitate în festival. În cadrul spectacolului de sâmbătă seara organizatorii vor acorda şi diplome şi plachete ansamblurilor şi artiştilor participanţi.


Intrarea la spectacolele din cadrul festivalului este liberă.




jooble.org