MULȚUMESC PRIETENILOR MEI CARE AU ALUNGAT UITAREA DIN VIAȚA MEA!

MULȚUMESC PRIETENILOR MEI CARE AU ALUNGAT UITAREA DIN VIAȚA MEA!(1304)



Trebuie să recunosc că de ziua mea m-am temut de un singur lucru: UITAREA.

Ea este prezentă în viața mea, dar, la anumite momente festive, cum a fost, de pildă, ziua mea, este deosebit de răutăcioasă și mă șicanează tot timpul. Inițial, m-am gândit să evit să dau ochii cu UITAREA, dacă ar fi să fie prin preajma mea. Oricum, așa cum am promis în fața oglinjoarei fermecate, după 60 de ani, nu mai fac nici o petrecere de ziua mea. În acest context, posibila întâlnire cu UITAREA ar fi fost greu de suportat…

Din acest motiv, am intenționat să închid toate canalele de comunicare, dar imediat m-am răzgândit. În definitiv, ce sunt eu? Un laș? De cine fug eu? De cine mă ascund? Și de ce? Cu ce drept obturez eu spațiul de manevră al uitării? Ca să ce? Ca să fug de răspundere? E un fel de a spune. De ce mi-ar fi frică să dau nas în nas cu ea?

Oricum, cu opoziția mea sau fără ea, uitarea tot lucrează. Practic, forează peste tot! În cele din urmă, am lăsat toate mijloacele de comunicare în funcțiune. Și bine am făcut! De ziua mea, sub diverse forme și manifestări, s-a dezlănțuit un potop de dovezi ale prieteniei!

Le mulțumesc.
Inclusiv celor pe care nu-i cunosc personal.
Și, în mod deosebit, celor care mă citesc.

A plouat cu urări de bine! Am avut parte de surprize incredibile care, nu vreau să fiu malițios, au pus UITAREA pe fugă!

Ca la OSCAR, vreau să mulțumesc tuturor celor care m-au felicitat de ziua mea, alungând UITAREA. Dacă m-aș fi refugiat în vreun cotlon, doar ca să îmi plâng soarta, aș fi ratat, și nu mi-aș fi iertat gestul ăsta niciodată.

Repet, mulțumesc tuturor, în aceeași manieră politicoasă, pentru trăirea pe care au avut-o. Aceea de a fi alături de mine la împlinirea a 62 de ani! Au fost totuși și câteva episoade de o semnificație aparte pe care le consider ca fiind daruri de la Dumnezeu. După o perioadă mai rece între noi, chiar tăcută, bunul meu prieten, Cornel Ivanov, m-a iertat de toate păcatele și m-a sunat ca în vremurile în care, la ora 22, îmi spunea să vin cât pot de repede la Enisala! Eu fiind la Constanța, la o distanță de 90 de kilometri… Lucram la “România liberă” și aveam o Dacia prăpădită, ciuruită în războiul de la Tiraspol, cu care încercam să ocolesc gropile imense de pe traseul Babadag- Enisala. Când m-a apelat și, desigur, i-am recunoscut numărul, abia mai respiram de emoție! Corneleeeee! Acesta a fost strigătul meu de bucurie. Visam de multă vreme la clipa împăcării, dar, cunoscându-l foarte bine pe Cornel Ivanov, nu mai speram…

A doua surpriză a venit din partea lui Vicol, vărul meu prin adopție de la Brăila, frate bun cu pădurile! Primul telefon, cel mai matinal, l-am primit de la Dan Poeană, din gruparea minunaților mei prieteni de la Iași (Veronel, nea Gică, șarpele Voronca, Titi zis și omul filarmonică, avocatul Stoica mereu îngrijorat de soarta mea, Lista este mai mare!

A urmat cascada colegilor de breaslă declanșată de Sorin Ovidiu Bălan, urmat îndeaproape de Bogdan Comaroni, Mihnea Talau, Gigi Haleț, Eliade Bălan, Dan Arhire. Pompiliu Comșa, Aurelia Lăpușan, Miruna Munteanu și o parte din curajoasele noastre colege.

Mulțumesc, de asemenea, politicienilor care mi-au urat sănătate, că-i mai bună decât toate...Trebuie să recunosc că m-am simțit chiar fericit. Înseamnă că nu sunt singur pe lume! Că mai contez în presă. Că, în ciuda răutăților scrise de un tânăr și potrivnic, gazetar, am prieteni în diverse domenii de activitate, inclusiv în jurnalism, inclusiv în rândurile tinerilor gazetari…

Peste 400 de persoane și-au început, în dimineața de 12 februarie, ziua cu gândul de a-mi ura “La mulți ani!”

Deci, ca să revin la subiect, acești oameni minunați au alungat uitarea.

Îngenunchez în fața tuturor celor care nu m-au uitat și m-au stimulat să continui marea bătălie pentru dreptate și adevăr…




jooble.org