Zilele Dobrogei - Expoziție de produse, gastronomie și vinuri din Dobrogea

Zilele Dobrogei - Expoziție de produse, gastronomie și vinuri din Dobrogea(1690)


A început numărătoarea inversă până când dobrogenii, cu mic, cu mare, vor sărbători cei 140 de ani de la revenirea la Patria mamă. Se anunță patru zile pline de voie bună condimentate cu muzică, dansuri, bucate tradiționale, ateliere meșteșugărești și expoziții de fotografie.

Evenimentul „Zilele Dobrogei” are loc la Pavilionul Expozițional și este organizat de Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanta, ȋn parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța, Consiliul Județean Constanţa, cu sprijinul Consiliului Județean Tulcea şi al Asociației de Management al Destinației Turistice Delta-Dunării.

De miercuri până sâmbătă seara surprizele se vor ține lanț. Pofticioșii vor avea ocazia să guste și să cumpere preparate tradiționale dobrogene, dar și vinuri autohtone, direct de la producători.

Programul artistic va fi susținut de artiști dobrogeni, așa că distracția este garantată!

Vă așteptăm de miercuri până sâmbătă, între orele 10:00-19:00. Accesul este gratuit.

#ZileleDobrogei
#PrimariaConstanta
#Constanta

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri