GREVA FOAMEI: PROTEST social-democratic sau ŞANTAJ personal-dictatorial? (Eşti liber să te automutilezi, dar este, oare, şi moral, corect faţă de semeni?). În „Republica Mazăre”-Winnetou-Botezatu-Ioan fără de Ţară-etc, toţi „greviştii foamei” au cam obţinut ce-au vrut. Pe banii cui?!...

GREVA FOAMEI: PROTEST social-democratic sau ŞANTAJ personal-dictatorial? (Eşti liber să te automutilezi, dar este, oare, şi moral, corect faţă de semeni?). În „Republica Mazăre”-Winnetou-Botezatu-Ioan fără de Ţară-etc, toţi „greviştii foamei” au cam obţinut ce-au vrut. Pe banii cui?!...(13015)


Articolele de acest tip, eventual cu pretenţii, justificate ori ba, de “editorial(e)”, încep, de obicei, cam şablonard, nu-i aşa?…, cu varietăţi ale următoarei fraze: “IDEEA acestui material ne-a fost dată de cele întâmplate azi / ieri / (mai) zilele trecute etc.” Astfel recomandă şi scorţoasele, la propriu şi la figurat, ipocrit doctele, mai mereu insipidele şi complet ruptele de realitate(a „din teren”) manuale şi cărţi de „teoria şi practica jurnalismului”. În această „normare” a genurilor şi categoriilor gazetăreşti, materialele de presă (scrisă, vorbită şi „arătată”) respective sunt încadrate, îndeobşte, la „comentarii de/pe eveniment”. Cu alte cuvinte, se întâmplă ceva, un „eveniment de presă”, care suscită şi incită, într-o măsură cât de cât semnificativ-consistentă, interesul publicului „larg”, iar deşteptul de domnul redactor, cu oareşce „poziţie” internă şi/sau externă, în raport cu media la care activează, îşi dă cu părerea şi încearcă, uneori, chiar să şi concluzioneze, în legătură cu subiectul care l-a băgat la idei.

Din păcate (şi nu este, deloc!, o exprimare formală, ci una plină de ciudă, de iluzii pierdute, frustrări şi refulări), de mult timp am renunţat la aceste clişee, de abordare, acţiune, informare, şi transmitere publică, scârbiţi, decepţionaţi şi uimiţi de tupeul, încăpăţânarea şi obtuzitatea autorilor acestor „manuale” şi „teorii”, în a trăi şi propovădui scheme şi proceduri care nu au nici o legătură, dar chiar niciuna!..., cu ceea ce vede, aude, află şi... păţeşte un ziarist, „pe teren” sau într-o redacţie! După ce am consumat multe kilograme de maculatură de acest gen (scrisă de mari „somităţi” în materie, mai ales din Occidentul superdezvoltat şi experimentat şi în materie de media), inclusiv până la numărul o-sută-şi-ceva-toamna din cunoscuta colecţie tematică de la Editura „Polirom”, după ce, mai ales în primii ani de după aşa-zisa „revoluţie”, am pierdut, efectiv, timpul pe la fel de fel de instruiri, conferinţe, „şcoli” (de vară, toamnă, iarnă, primăvară şi între anotimpuri), seminare şi colocvii (exacerbante, în completa inadecvare la mediul şi realităţile româneşti, fiind, şi acolo!, tot „profesorii” de prin America sau Marea Britanie, de exemplu!), reuşind să ne salvăm la timp, în ultimul moment, de la a ne ucide, cu bestialitate, timpul şi irosi, cu autocruzime masochist-păguboasă, energia şi-ntr-o formă supremă de bătaie de joc la adresa „puişorilor” numai buni de jumulit de bani, numită „facultate de jurnalism” (toţi cei care au trecut printr-una au constatat, din primele clipe de practică, în media, că nimic, dar chiar nimicuţa!..., nu semăna cu balivernele şi gogoşile care li se băgau pe gâtlej la aşa-zisa „facultate”!), ei bine, după ce ne-am lăsat de iluzii şi naivităţi, n-am mai trăit drama de a nu ne putea încadra în strâmtele cutii de conservă în care ne înghesuie, ca pe sardele „manualele” lor, nici în inconfortabilele coşciuge în care, cu armele şablonard-letale, spiritual şi practic, deopotrivă! (aceleaşi definiţii, norme şi teorii) îngroapă presa, de vie!, deştepţii neamului (acesta ori de aiurea): „savanţii sovietici” – „oamenii de ştiinţă americani” – „cercetătorii britanici”.

Dar nu numai nonconformismul la predicile, „zebrele” şi zeghele „regulamentelor” de presă ne împiedică să clamăm adecvarea la eveniment, la „ultima oră”, sau penultima, ori antepenultima..., prin aceste rânduri pe care le aşternem pe hârtia virtuală a Internetului. De fapt, chiar nu fronda la reguli stupide, ci doar adevărul gol-goluţ este cel care ne face să începem tratarea subiectului astfel:
„IDEEA” acestui material o avem de mult, de foarte mult timp, cam de 23 de ani şi ceva, de când ne-am apucat de gazetărie. Am tot amânat trecerea la fapte din varii motive, nu puţine, cum ar fi: lenea, lehamitea, lenea, lehamitea, lenea, lehamitea (şi tot aşa, în reprize succesive şi augumentativ-evolutive). Şi asta pentru că subiectul a debutat în viaţa publică românească odată cu... noi în gazetărie, şi s-a(u) perpetuat, braţ-la-braţ, ambele fiind forme de manifestare individuală a libertăţii aduse de evenimentele din decembrie 1989. De altfel printre primele articole scrise de noi, atunci, erau câteva referitoare, punctual-cazuistic desigur, la subiectul nostru de astăzi.
Pe care, că tot veni vorba, credem că ar cam fi timpul să-l enunţăm şi abordăm, nu-i aşa? (Răspuns probabil unanim: Ba bine că nu, dă-i naibii drumul odată!)

 


“Greva foamei” este, din nou, “la modă”. Cine este de vină?...

 


Aşadar, aşa cum am anunţat din kilometrica introducere-justificare, nu cazul grevistului foamei din faţa COREMAR SA, din Portul Constanţa, ne-a incitat la scrierea acestor rânduri, ci repetarea aproape obsesivă, socialmente vorbind, a acestui gen de “proteste”, cu puseuri ciclice în timp, dintre care unul se consumă chiar în ultima perioadă. Introducerea tocmai acest rol l-a avut: de a explica de ce scrierea acestui articol, acum, aste rezultatul unei amânari, nu al unei sincronizări (cu evenimentul), altfel spus, nu este scris AZI, ci ABIA azi…
Dar, la fel de adevărat este şi faptul că dacă IDEEA de a-l scrie o avem de peste două decenii, iar PRILEJU(RI)L(E) idem (şi încă, din păcate, cu vârf şi îndesat!), cazul nefericitului de la societatea de remorcaj portuar ne-a oferit, indirect însă, IMPULSUL de a ne înfrânge sila, repulsia de a comenta (ŞI) acest aspect eminamente (recunoscut sociologic ca fiind:) NEGATIV, asimilat rapid de societatea românească, “liberă” şi “democratică”, “postdecembristă” (şi dusă la apogeu, ca pe orice lucru rău importat din Occident şi, bineînţeles, ca pe… niciunul bun, venit de-acolo!): MODA “grevei foamei”, la români!

De la început, trebuie să subliniem diferenţa, chiar antagonică!, dintre protestele sociale reglementate de codul convieţuirii şi activităţii economice în comunitate, respectiv în colectiv şi formele anarhice de revendicare, pentru PRIVILEGII.
Greva lucrătorilor, de exemplu, este o formă absolut democratică (desigur: DOAR atunci când se desfăşoară conform legislaţiei specifice, acceptate de toţi “partenerii sociali”!), prin care angajatul încearcă, în esenţă, să vândă cît mai scump o marfă: forţa şi capacitatea de muncă, bunuri proprii şi socialmente negociabile valoric.
La fel, protestele la adresa încălcării drepturilor fundamentale ale omului, individuale sau colective, pentru respectarea principiilor şi formelor consacrate ale democraţiei, echităţii sociale şi libertăţii, sunt exact opusul “protestelor” prin care unii încearcă să fie mai… “egali” decât ceilalţi concetăţeni, cu alte cuvinte, să aibă’ libertăţi şi drepturi care calcă hotarul libertăţiilor şi drepturilor semenilor săi. Asta înseamnă PRIVILEGIUL: DISCRIMINAREA, automată, a celuilalt, în raport cu tine!

Iată ce s-a întâmplat: cu trei zile în urmă (pe 20 august), am scris un mic articol, în care ne-am limitat la a ne exprima nedumerirea (şi, implicit: suspiciunea!) în legătură cu starea fizică ciudat de bună şi, mai ales, cu datele medicale (în primul rând: nivelul glicemiei) anormal de … normale, constatate de vizitatori şi personalul de pe ambulanţa Serviciului de Salvare Constanţa, care-l monitorizase, începând de pe 18 ale lunii, pe grevistul foamei din faţa sediului COREMAR SA, din Port, individ care-şi începuse protestul încă din 15 august (maculând Ziua Marinei Române şi… PÂNGĂRIND, efectiv!, Sărbătoarea de SFÂNTA MARIA - “Mare”, Adormirea Maicii Domnului!), declarând reprezentanţilor presei locale că, nici mai mult, nici mai puţin, se supune acestei automutilări interne a organismului la îndemnul unui… înger, care l-ar fi vizitat în noaptea precedentă!
Spre surprinderea noastră (deşi, ulterior, “la rece”, am realizat că ar fi trebuit să fim pregătiţi pentru o astfel de reacţie, ţinând seama de halul nivelului societăţii româneşti de astăzi), mai mulţi concetăţeni, în discuţii pe tema articolului, provocate de către subsemnatul, curios în a lua “pulsul” opiniei publice, ne-au reproşat, unii vehement chiar, faptul că nu-l susţinem, total şi fără condiţionări, observaţii şi analize, “orbeşte” cum s-ar spune, pe, cităm: “bietul om, care are curajul să se sacrifice pentru binele tuturor, iar voi, presa, cârcotaşii naibii, vă legaţi de rahaturi, amănunte, precum glicemia şi alte prostii, bătu-v-ar Dumnezeu , maică!” Şi altele asemenea…

Şi-uite-aşa, după 23 de ani de înfrânare, ne-am învins şi lenea şi lehamitea şi am decis că subiectul nu mai poate fi amânat la infinit. Mai ales că parcurgem, se pare, o nouă epidemie de autoînfometări declarat “protestatare”.
Cine o fi de vină, care-i victima şi care-i călăul, socialmente punând (în discuţie) problema, ce-i de făcut, care “parte” are imaginea pozitivă, care negativă, şi de ce şi de unde până unde, o fi greva foamei o formă de protest specific democraţiei şi definitoriu pentru ea, ori definit măcar de către aceasta, sau este vorba despre o încercare de impunere a voinţei, personale ori de grup (de interese), o formă de puci dictatorial, prin şantaj moral, al unei minorităţi, aflate în contradicţie cu interesele majorităţii?
Să luăm, pe rând, în discuţie toate aceste perspective şi aspecte, structurale sau conotative, asupra şi, respectiv, ale problemei.

 


Unde se opreşte libertatea individului de a face ce doreşte cu propriul trup? Cine (şi de ce, cu ce drept) stabileşte aceste reguli şi face diferenţierile cazuistice?

 


O să intrăm (cam) abrupt în problemă, ca să compensăm eventualele reproşuri că am fi lălăit-o în introducere (deşi n-am vrut altceva decât să explicăm de ce murim noi, astăzi, de… foamea altuia!). Concret şi fără ocolişuri şi pudibonderii, de tip “Politically Correct”:
Poate cineva să ne explice, să argumenteze logic şi să justifice moral, de ce organele statului democratic au, prin lege, nu numai dreptul, ci şi datoria!, de a împiedica orice încercare de sinucidere ori automutilare, cu o singură excepţie: refuzul de a te alimenta sau de a te hidrata, adică ceea ce este cunoscut ca fiind aproape omniprezenta “grevă a foamei”?!...
Care-i diferenţa, din punct de vedere logic, moral (general uman şi individual personal), social (ca principiu FUNDAMENTAL, dar şi normativ-aplicativ, de drept), spiritual-religios chiar, ca să nu mai vorbim de aspecte „gingaşe”, precum obligaţiile şi drepturile „hipocratice” medicale, ale personalului medical şi ale pacientului (pentru că, odată ce greviştii foamei sunt asistaţi, sub o formă sau alta, din punct de vedere medical, ei dobîndesc, volens-nolens, şi calitatea de pacienţi, iar personalul medical devine răspunzător de starea pacientului!).

La fel: de ce n-avem (pe bună dreptate, desigur!) voie să consumăm droguri, nici în intimitatea locuinţei proprii, departe de văzul lumii, pe motivul (perfect întemeiat şi dânsul!) că ne face rău la sănătate (trup, suflet, minte), în schimb avem deplina libertate să ne... sinucidem gradual, în public (şi pe domeniul public!), aproape fără restricţie spaţial-locaţională?!

Dacă un om a devenit... dependent, practic, de „greva – foamei”, intrând în aceasta toată ziua-bună ziua, fiind cunoscute, din mass-media, cazurile unor concetăţeni de-ai noştri care au la activ şi câte 10, 15 sau 20 de astfel de „proteste”!, pentru cauze de o nobleţe îndoielnică (gen: poliţia nu taie cocoşul vecinului, care e defect şi dă eronat ora exactă, în zori...), aceşti grevişti „de meserie”, ori din vocaţie, sau din nevoia de ostoire a fibrilaţiei, de ce nu sunt obligaţi să suporte control, tratament şi supraveghere medical-psihiatrice, aşa cu se întâmplă cu cei care recidivează în tentativele de suicid şi cu cei care se automutilează extern?!

 


GREVA lor e GRAVĂ, pentru noi: “Dreptul DEMOCRATIC” al individului (sau grupului, minorităţii) de a-şi IMPUNE voinţa, prin şantaj moral, asupra organizării sociale, decisă de majoritate?!...

 


Cel mai GRAV, ca şi consecinţe, rezultat al epidemiei de GREVE (trucate ori chiar reale fiind) „ale foamei” este legat de călcarea în picioare a tuturor principiilor fundamentale şi a regulilor de organizare şi funcţionare (macro-)socială şi (restrâns-)comunitară. Să nu ne ferim de Adevăr şi să o spunem pe şleau, uitându-ne (adânc), fără ipocrizie sau teamă, în ochii tulburi şi vinovaţi ai unei societăţi „democratice”, „moderne”, care, culpabilă şi impotentă simţindu-se, faţă de perpetuarea, chiar adâncirea, constantă şi definitorie chiar!, a inechităţilor de tot felul, se spală, pilatic, pe labele mânjite de supremaţia „Materialului” kitschos, „acordând”, excluşilor de la masa îmbuibaţilor, aşa-zise „libertăţi” (pe principiul: ce ne costă, doar pâinea-i pe bani, circul vine de la sine, gratis...), de tipul absurdităţilor semantice şi logice ale „discriminării pozitive” ori al „grevei foamei”!
„Grevistul foamei” VREA, programatic şi declarativ, fără echivocuri, SĂ-ŞI IMPUNĂ VOINŢA! El nu acceptă regulile de bază ale democraţiei, în primul rând principiul FUNDAMENTAL al DECIZIEI MAJORITĂŢII (desigur: fără aberaţia ... „dictaturii acesteia”, un produs al unor minţi afectate de sifilis, încă din fragedă juneţe, lucru documentat-dovedit astăzi, pentru derbedei precum Marx, Engels, Troţki, Lenin, Kamenev ori Buharin), aşadar şi a autorităţii învestite de către majoritate, ci vrea impunerea propriei voinţe. El nu lucrează cu argumente, ci uzează de jalnica şi laşa armă a ŞANTAJULUI MORAL: NU FACI CA MINE, MĂ OMOR! Singura diferenţă dintre el şi cel care ameninţă cu sinuciderea, după ce s-a cocoţat pe stâlp, pe bloc sau în corcoduş, este aceea că grevistul este mult mai pervers: el acordă (de fapt: ÎŞI acordă!) un răgaz mai mare, pentru a se ajunge la un rezultatul pe care şi-l doreşte. Cel care se urcă pe-o macara şi ameninţă că se aruncă-n gol, dacă nu i se rezolvă problema, este tot un şantajist ordinar, dar unul mai grosier, mai nesofisticat, care se autodivulgă, ca intenţie şi voinţă reale, mult mai repede. În maximum câteva ore, ori se aruncă, ori se lasă salvat! Grevistul foamei ţine lumea cu sufletul la gură mai mult timp. Şi are mai mult timp de presiune, negociere şi gândire, la dispoziţie! Din acest punct de vedere (desigur, nu şi din acela al punerii în pericol, directe şi imediate, a vieţii celor din preajmă), „grevistul foamei” este şi un sortiment de nenorocit de... TERORIST! Nu violent fizic, ci agresiv moral...

 


Cine-i dă STATULUI dreptul (moral şi constituţional) să satisfacă pretenţiile acestor ţicniţi sau şireţi, pe banii, munca şi răbdarea noastră?!

 


Întrebarea din titlu curge natural, logic, constatând că 99,9(9), dintre cererile obraznic-ultimative ale acestor indivizi, de peste 23 de ani încoace, la noi (şi de mult timp în ipocritul şi debusolaul moral “Occident”!), sunt legate de pretenţii de… “discriminare pozitivă”, în raport cu drepturile şi libertăţile pe care le au ceilalţi membri ai comunităţii (ţară, judeţ, comună, cartier, stradă, vecinătate imediată, de bloc, scară, palier; ori în cadrul formelor de organizare şi funcţionare economic-profesională), socialmente-corecţi, democratic- civilizaţi şi, nu în ultimul rînd!,… constant-CONTRIBUABILI, mai ales din punct de vedere material!
Nu de alta, dar dacă astfel funcţionează o societate “democratică”, dacă asta este, în Români(c)a, ceea ce în teorie se numeşte “legea de mişcare”, economică şi socială, s-o ştim şi noi, ceilalţi, care, la necaz şi la durere/nevoie (şi cine n-are, “la noi” şi “în ziua de azi”, d’astea, şi-încă berechet…), să ne căţărăm pe blocuri ori să experimentăm Nirvana, pe domeniul public, ca să primim ce n-am primit muncind cinstit şi plătindu-ne numeroasele dări! Dacă “asta-i treaba”, de ce să ne mai încăpăţânăm în a încerca să rămânem noi… “anormali”, în normalitatea noastră!

 


CA DE OBICEI, Biserica Ortodoxă Română se piteşte sub sutană (sau… Satană!) şi nu are o poziţie clară şi răspicată!

 


În zadar am aşteptat ca BOR să grăiască, cu vocea popească, îngânat-tărăgănată, (ca) de ied, ceva, oficial, despre problematica „grevei foamei”, în aceşti peste 23 de ani! A fost, desigur, prea ocupată, cu recuperarea imenselor sale averi, în special imobiliar-forestiere, domeniu în care concurează, deja, cu „Romsilva”, ca suprafeţe deţinute şi administrate. Au fost, chiar, confuzii teologic-doctrinare, în această perioadă, cînd unii popi ori călugări, unii cu oareşce rang ecleziastic, au declarat câte o... grevă prin înfometare! Abia atunci au intervenit ierarhii superiori, susurând, repejor şi sprinţar, din vârful buziţelor pierdute printre bărbi (la propriu şi... la figurat!), că a fost o neînţelegere, o regretabilă confuzie, o „rătăcire”, ca să vorbim pe păsăreasca lor: unii „fraţi” au confundat „greva foamei”, cu „postul negru”...
Ne amintim chiar că şi liderul filialei de la malul mării a organizaţiei BOR, din cadrul PSD (sau invers, da’ ce mai contează...,), IPS (traduceţi Dvs. acronimul, cum doriţi, că nu vrem să ne mai facem păcate, cu toţi... păcătoşii ăştia, împodobiţi în sutane Armani!) Teodosie, prin 2008 sau 2009 (când îi ieşea coada de sub fustanele şi zicea că furca din gheruţe e tridentul lui Neptun, care îi rămăsese de la Ziua Marinei, când a performat în dublu rol, iar nu tiarra lui „ucigă-l toaca”, iar şpaga din lăbuţe e ... dar Divin), ameninţa cu... „greva foamei”, dacă justiţia se va „interfera în treburile bisericii”, cînd a fost înregistrat cerşind mită (apropo, că tot veni vorba: de ce n-a făcut-o, totuşi, coana Justiţie?!...)

Am abordat şi problema atitudinii Bisericii, şi (dar: nu numai!) pentru că unii “grevişti ai foamei” au tot declarat, de-a lungul timpului (exact la fel precum majoritatea teroriştilor sângeroşi, din Afganistan până-n “September 11”-ul newyorkez!), că au acţionat la îndemn şi inspiraţie Divine! Este şi cazul protestatarului de la COREMAR-ul constănţean. Nu suntem noi teologi, specializaţi în “Anghelogie”, nici prea duşi la Biserică n-om fi, la propriu ori la figurat, în înţelesul habotnic-bicisnic-mistic-colivar al expresiei, dar şi aşa, fără studii aprofundate despre serafimi şi heruvimi (şi cu experien’a singurilor îngeri văzuţi în… viaţa reală!, pe acest pământ, ca atunci când te uiţi în ochii unui copilaş, de exemplu, şi ţi se face, instantaneu, silă şi ruşine pentru cât de “curat” ai ajuns la maturitate…), tot considerăm că nu greşim cînd afirmăm că, cel mai probabil, mesagerii supranaturali care îi vizitează pe ăştia, dacă nu sunt invenţii, nu au coborât la ei, ci… Au urcat, mai degrabă. Înţelegeţi ce vrem să spunem…
De neînţeles este doar de ce nu spune acest lucru, răspicat, oficial, şi Biserica!

 


În “Republica” primarului-bufon Mazăre-Winnetou-Soliman-sulimanuri ş.a.m.d., doar cerşetorii, hoţii, „cetăţenii europeni” de culoare fumurie şi… “greviştii foamei” au o şansă!

 


După dezvăluirile legate de golăniile escroacei de învăţătoare din judeţul Argeş, care a ajuns întâi vedetă media (contra unei simbrii secrete grase!) şi apoi senatoare de Antena-“Felix”, am fi crezut (sau măcar sperat) la o recluziune, cel puţin temporară, a apetitului (sic!) pentru “greva foamei”. Aiurea: de unde atâta minte ori ruşine, la rumân(i)!...
Dimpotrivă, asistăm la o adevărată epidemie de astfel de aşa-zise “proteste” .Şi constatăm că, atât timp cât li se caută în coarne şi moaţe, de către autorităţi, iar mass-media îi transformă, aproape instantaneu, în “personajul zilei”, nu sunt şanse să scăpăm de aceşti falşi “Iisuşi” sociali, în fapt: nişte jalnici şantajişti-anarhişti ordinari!

Exemplul cel mai “viu” este în “republica” primarului-măscărici Radu Mazăre, care este ales, din anul 2.000, o dată la patru ani, EXCLUSIV de către asistaţi sociali, ţiganii cărora le-a făcut şi cartier de locuinţe gratuite, “Campusul Social Henri Coandă”, şi acum constată că doar votanţii săi “rromi” nu şi-au plătit, NICIODATĂ!,utilităţile (PE CARE, DE FAPT, LE PLĂTIM TOT NOI, CEILALŢI, NE-”DISCRIMINAŢII POZITIV”, ADICĂ…DISCRIMINAŢII PUR ŞI SIMPLU!), plus o mână de pensionari, care, pentru un pui ascetic şi un kil de orez, nenorocesc, la vot, un oraş întreg!
Aici au cel mai mare succes în acceptarea revendicărilor lor tupeiste şi “greviştii foamei”, în bâlciul numit Mamaia, cu suburbia sa insalubră, Constanţa, în ţigănia lui Mazăre şi a celorlaltor coetnici din Pantelimon şi marginea Drumului Taberei, care sunt “la butoane” în Primăria oraşului pe care îl confundau, la bascularea din căruţa cu coviltir, cu… Medgidia (lucrul ne-a fost povestit, în 1990, de un coleg de-al său de la Institutul de Marină, dar asupra acestui subiect vom reveni foarte curând, şi-ncă pe larg!)

 


Avem, oare, curajul să spunem nu dictaturii pegrei societăţii, care a devenit, mai ales la Constanţa, regulă?...

 


Una dintre marile siluiri ale adevărului, de o perversitate şi neruşinare ieşite chiar şi din comunul cu care ne-a obişnuit, spre resemnare!, mizeria de societate românească actuală, este apelul pe care îl fac aceşti aşa-zişi “protestatari”, la memoria colectivă. Au nesimţirea de a comite SACRILEGIUL DE A SE COMPARA ŞI A SE CONSIDERA CONTINUATORII PROTESTELOR ANTICOMUNISTE DIN ANII DICTATURII (atâtea câte au fost, mai puţine la noi, mai numeroase şi intense la alţii)! Au chiar tupeul de a se compara cu MARTIRII din închisorile comuniste.
Diferenţa, am spus-o din start, este FUNDAMENTALĂ, BA CHIAR ANTINOMICĂ! Acei EROI luptau cu dictatura, pentru a se instaura democraţia. Ăştia calcă în picioare şi caricaturizează democraţia, aducând-o în derizoriu, butaforie şi bufonadă, pentru a-şi asigura dictatura bunului plac. A LOR ŞI A CELOR CARE LE DAU NAS (nu gratis, ci contra voturi şi imagine populist-electorală!) Cu ajutorul presei avide de “evenimente” şi al babelor care, la o “coadă la Mazăre”, printre două “mânca-l-ar mama”, strecoară, printre gingiile care păstrează locul măselelor, şi un pios blestem, la adresa celor care-l arată pe “regele” gol, cu toate penele şi sulimanurile sale, adică pe cel care cultivă electoratul de paria şi nevolnici ai societăţii constănţene!

A sosit vremea s-o afirmăm public, cât mai des şi cât mai ferm: “REGELE ESTE GOL!” Aşa-numita “grevă a foamei”, chiar şi atunci (rar?...) când nu-i trucată, tot nu este altceva decât un act profund antisocial, total imoral, un şantaj obraznic, ordinar, o tentativă a unor şireţi ori nebuni de „a ne încăleca”, de a ne ocoli, ignora ori silui, cu tupeu şi neruşinare, voinţa colectivă, de a se şterge la fund(ul cu care lustruiesc asfaltul) cu principiile şi normele FUNDAMENTALE de democraţie, corectitudine socială, civilizaţie, moralitate, individuale şi colective, fiind un (nou!) pas, foarte important, spre haos comunitar, dictatura bunului plac, individual sau de grup, anarhie socială şi economică!

Dacă vor să acorde privilegii, Mazăre, Ponta, toţi ceilalţi administratori ai banului şi normelor publice de convieţuire s-o facă din buzunarul lor, propriu. Că este destul de burduşit, ştim cu toţii prin ce mijloace!...
 




jooble.org