COCOȘATUL DE LA LEPȘA

COCOȘATUL DE LA LEPȘA(2392)


Până de curând, cei mai buni mici din viața mea i-am mâncat la restaurantul “Cocoșatul” din București și la prietenul meu, nea Ion, patronul de la “Hanul Răzeșilor”, de lângă Hanul Ancuței, pe drumul spre Iași.

Am avut onoarea să îl cunosc personal pe patronul “Cocoșatului”, fiind invitat la o masă festivă, unde s-a discutat despre secretul nedivulgat, până la acea dată, al micilor săi, aflați, ani de zile, în topul național.

Între timp, lucrurile s-au mai schimbat. Nea Sandu, “Cocoșatul” a îmbătrânit și a intrat în legendă.
Micii sunt mult mai buni față de ceea ce se prepară, în general, pe piața românească, dar nu mai este măreția de altădată și mândria consumatorului de a sta, indiferent de posibilitățile sale financiare, la coadă pentru doi mici…
S-au produs mai multe schimbări.
Din păcate, nu în bine, ceea ce face ca micii cocoșatului să piardă teren.

La Hanul Răzeșilor am oprit întâmplător, în drum spre Bucovina, unde urma să petrecem revelionul. O ceață deasă și albicioasă ne-a determinat să înoptăm la Hanul Răzeșilor.

Aici am avut parte de numeroase surprize plăcute.
În primul rând, patronul, nea Ion, care ne-a întâmpinat cu ospitalitatea recunoscută în zonă, era un fost amic de-al meu din tinerețe, care s-a bucurat enorm că ne-am reîntâlnit după foarte mulți ani.

Trec peste chestiunile de protocol și ajung direct la șprițul prieteniei. Printre multe și diverse specialități specifice bucătăriei din zonă, mi-a recomandat să-i gust micii, amintindu-și că îmi plac foarte mult.

Erau atât de buni încât, am renunțat la toate celelalte feluri de mâncare propuse de el. Se topeau pur și simplu în gură!

Evident, am întrebat care este secretul lor, ca și cum chestiunile astea se spun primului venit! Am smuls de la el singur amănunt. Când mai am drum pe la Hanul Răzeșilor, să-l anunț din timp, pentru că micii trebuie ținuți, nu am înțeles bine, câteva zile sau ore, într-o zeamă pregătită special de nea Ion.

Îmi amintesc că un alt prieten de-al meu, Gelu Vizan, bucătar de clasă, vorbea de o operațiune similară cu zeamă de oase fierte…

Acum, dacă tot am ajuns la Hanul Răzeșilor, să vă povestesc ce am făcut cu nea Ion o noapte întreagă. După ce am rămas doar noi doi în biroul său, m-a întrebat: “Bem o CĂNUȚĂ de vin ?”
Răspunsul meu a fost prompt: “BEM!”.

Am depănat fel și fel de amintiri, timp în care întreba: “Mai bem o CĂNUȚĂ de vin?”

În ușă apărea, când era chemat, ospătarul.
“Mai adă câte o CĂNUȚĂ de vin.”

La un moment dat, nea Ion părea că ațipise.
L-am întrebat: “Mai dai o CĂNUȚĂ de vin ?”
Și ritualul a continuat până s-a luminat de ziuă.

Atunci, nea Ion s-a apropiat de mine și mi-a șoptit câteva vorbe... Credeam că rețeta micilor săi. Nu.
Mi-a zis: “Vreau să te rog ceva, dar să nu te superi!” “Orice”, i-am zis.
“Da’ nu te superi pe mine.”
După care a făcut o pauză și mi-a șoptit, într-o dulce limbă moldovenească, la urechea dreaptă:
“Ni culcăm și noi olecuță?”

Dar să mă întorc la mici.
Spuneam că, până de curând, am mâncat doar în două locuri mici senzaționali.

Iată că sunt obligat să răstorn ierarhiile și să spun:
Cei mai buni mici din țara asta i-am mâncat la Rita, din Lepșa.

Din minunata localitate Lepșa, unde, după o scurtă escală în Delta Dunării, mulțumiri domnului Hristu Caraman, ne-am petrecut restul vacanței.

Rita nu este un personaj fictiv.
Ea există cu adevărat și este făcută să bucure orice turist care are șansa de a servi din preparatele pregătite de ea.

Nu prezint lista de bucate, pentru că risc să-mi plouă în gură. Anul acesta, am fost surprins să constat că meniul a fost îmbogățit cu tradiționalii mititei după care se dau în vânt toți românii. Vă asigur că, după micii Ritei, cu siguranță!

Pentru că sunt mici deosebiți, greu de descris în cuvinte, dacă nu îi guști. Inițial, am fost contrariat, pentru că micii nu reprezintă o afacere prea bănoasă pentru cel care stă o zi întreagă la grătar.

A ști să faci un grătar e o artă.
Soțul Ritei învârte fiecare mic în parte de câte 5-6 ori, ca să rămână gustos și zemos. Cât de educat și de manierat ai fi, nu te poți abține și îi înghiți dintr-o suflare, precum unii Milcovul...

Până la grătar, decisive, în privința calității, sunt etapele preparării micului în stare brută după rețeta pe care o ai. Observ că, în ultima vreme, rețetele de mici sunt tot mai diverse și din ce în ce mai misterioase.

După un an de zile de “ucenicie”, soțul Ritei a obținut secretul micilor de la o femeie din Focșani, care l-a răsplătit pentru perseverența de care a dat dovadă ca să afle care este picătura care a umplut și împlinit paharul succesului.

Rita a știut să completeze, prin adaosul secret, gustul desăvîrșit al fiecărui mic în parte.

Dacă ajungeți la Lepșa, cu siguranță, veți fi ademeniți de mirosul de mici de la Terasa “ Acasă la RITA”.

Ea este, din punct de vedere al legendelor gastronomice de pretutindeni, ca simbol, “Cocoșatul” micilor din Lepșa.

Sunt deja turiști care vin de la Focșani la Lepșa, cam 75 de kilometri, ca să își facă vacanța aici și să se convingă de calitatea micilor făcuți de Rita…




jooble.org