Au furat dintr-o cameră de hotel în care dormea un turist(588)


Astăzi, la ora 03.40 poliţiştii din cadrul Biroului de Poliţie pentru Staţiunea Mamaia au prins în flagrant pe T. N. M., de 16 ani şi P. George Stelian, de 19 ani, ambii din Cobadin, persoane care la ora 03.30, au pătruns într-o cameră situată la parterul unui hotel din centrul staţiunii, în care dormea un turist din Piteşti, uşa de acces în cameră fiind lăsată neasigurată. Din interior, aceştia au sustras mai multe articole de îmbrăcăminte şi suma de 500 lei. Au ascuns bunurile sustrase într-o cameră nelocuită aflată la parterul aceluiaşi hotel, iar ei au escaladat o scară exterioară încercând să ajungă într-o cameră situată la etajul 1, moment în care au fost prinşi de către poliţişti. Valoarea prejudiciului este de aproximativ 600 lei, prejudiciu ce a fost recuperat integral şi predat păgubitului.

Suspecţilor li s-a întocmit dosar penal pentru furt calificat, poliţiştii din cadrul Biroului de Poliţie pentru Staţiunea Mamaia continuând cercetările faţă de aceştia în vederea stabilirii cu exactitate a întregii lor activităţi infracţionale, urmând a fi făcute propuneri legale în consecinţă.


Pentru a nu deveni victime ale infractorilor, poliţiştii recomandă turiştilor să îşi asigure uşile şi ferestrele camerelor în care sunt cazaţi, atât pe timpul zilei cât şi pe timpul nopţii. De asemenea, este recomandat ca sumele importante de bani sau bunurile de valoare să fie păstrate în seiful recepţiei unităţii de cazare.




jooble.org