La Medgidia, Tabără Internațională de Pictură

La Medgidia, Tabără Internațională de Pictură(869)


Astăzi, 27 iulie 2018, ora 11.00, Primăria Municipiului Medgidia a dat startul celebrei tabere de pictură dedicată marelui pictor Lucian Grigorescu. Cu ocazia celei de a XV – a ediții a prestigiosului eveniment cultural, comunitatea locală se bucură de prezența celor mai cunoscuți artiști plastici contemporani din Olanda, Italia, Turcia, Cipru de Nord, Bulgaria și România.
Ca și în anii precedenți, iubitorii de artă au posibilitatea de a participa alături de pictorii de renume internațional la atelierele de creație desfășurate pe toată perioada taberei, în incinta Hotelului ”Stadion”.
Programul artiștilor plastici va include și excursii de documentare pe vechiul tărâm dobrogean, o adevărată sursă de inspirație pentru lucrările care vor îmbogăți încă o dată patrimoniul cultural al municipiului Medgidia.
În acest an, activitatea artistică va culmina, în premieră, cu un vernisaj urban, deschis participării tuturor pasionaților de artă, care va avea loc vineri, 03 august 2018, începând cu ora 19.00, în Parcul 1 Mai.
O inițiativă inedită în România, tabăra de pictură de la Medgidia reprezintă un pas important în păstrarea caracterului multicultural al artei.




jooble.org