UNDE SUNT VECINII MEI DE ALTĂDATĂ? (X)    LUNGA VARĂ FIERBINTE A ANILOR 70

UNDE SUNT VECINII MEI DE ALTĂDATĂ? (X) LUNGA VARĂ FIERBINTE A ANILOR 70(2301)


Lunga vară fierbinte a anilor ‘70.

Constanța, cartierul de la gară, care răsuna de melodiile formației The Beatles, când am început și noi, băieții, să purtăm părul lung. Părul lung și pantalonii evazați, spre disperarea tatălui meu, militar de carieră.

Pe vremea aceea, erau foarte puține magnetofoane, de regulă Tesla. Stăteam sub geamul lui Iulică Popa, care era mai mare decât noi, și ascultam The Beatles.
Cei de vârsta lor organizau des ceaiuri dansante, unde puteai cuceri o fată cu o țigară Kent și cu un Florio.

Când noi jucam fotbal pe stradă, Gelu Bola învăța la geam pentru facultate. Din profesor a ajuns avocat și politician.

În anii ‘70 verile erau lungi și fierbinți, precum titlul unui serial de succes din acea perioadă.

Fiecare zi era o sărbătoare.
De atunci, nu am mai întîlnit decât într-un singur loc acea imensă poftă de viață. La Galați, în cartierul de greci, pe strada Sulina nr. 16, în curtea unchiului meu, căruia îi plăcea să își cumpere tot timpul pantofi noi, chiar dacă avea 10 perechi la ușă.

Pantofarul era iubit de toată lumea și i se spunea Laly. Lui Laly nu-i plăcea să stea prea mult timp la același loc de muncă. Se plictisea repede. Dacă o profesie nu mai avea secrete față de el, o abandona. Din acest motiv, cartea sa de muncă era perforată de la un capăt la altul. Nu mai avea nici un loc liber pentru ștampilă!
Într-un an, îmi aduc bine aminte, a vândut bere la halbă, încercând să se pună în pielea unui personaj dintr-un film care realmente îl fascinase...

Oare de ce oamenii de atunci, vecinii mei, erau buni la suflet, înțelegători și primitori?

Nu se uita nimeni cu ciudă în farfuria ta ca să vadă câte bucățele de carne ai primit.Nu te întreba nimeni de unde ai și de ce ai cutare obiect.

În cartier, se vorbea mai puțin de hoți și mai mult de puturoși. Nu erau invidioși pe nimeni. În ziua de astăzi, dacă își cumpără unul mașină,ceilalți mor de ciudă! Nici capra vecinului nu o duce prea bine...

În cartierul de de la gară, în cartierul copilăriei mele, oamenii nu erau invidioși sau ofticați în astfel de situații.

Îmi aduc aminte cum ne bucuram când vecinul Purcărea, de la etajul trei, și-a luat o “Skodița”.
După aceea, doctorul Boroș și-a cumpărat un “Renault Gordini”. Când l-a parcat în fața blocului, noi, copiii, am tăbărât pe el ca în filmele italiene, cum era de altfel și viața noastră la bloc.

Domnul doctor ne-a dus pe toți la cofetăria de peste drum și ne-a făcut cinste la alegere: turtă dulce, ciocolată pitic cu o barbă albă ca în Alba ca Zăpada, corăbioară, caramele cu lapte, fondante, brifcor, halviță, nuga, Cico…

Preferata noastră era savarina.
Ce trist! Și savarina a fost sabotată. Au stricat frișca și nu mai are gustul pe care îl avea…

Constat că foarte multe produse din anii copilăriei mele au fost falsificate!
Sau, mă rog, s-a renunțat la rețeta autentică.
Bucătarii și cofetarii din perioada menționată mai sus vorbeau despre rețete ca despre niște adevărate moșteniri știute doar de ei.

Când puneau condimentul secret, se închideau singuri în bucătărie! Pe unul dintre ei l-au păzit până și-a dat duhul, așteptând să le dicteze o rețetă miraculoasă.

Pe atunci, maximul în materie de mașini, erau “Volga” și “Lada”, dar vecinii mei nu aveau astfel de aspirații.

De ce puteai să dormi fără griji?
De ce nimeni nu încuia ușa cu cheia la apartament?
Dacă strigai după ajutor în situația în care alunecai pe scară, săreau toți!

Îmi amintesc că pe scara mea o fată a avut o aventură cu un băiat și a rămas gravidă. Nimeni nu a comentat. Totul a rămas între vecini, până când cei doi s-au căsătorit.

Când am plecat în armată, m-au condus la gară, deși locuiam la doi pași de freamătul ei.

Și nici nu mergeam prea departe.
Doar până la Medgidia, unde am făcut școala de șoferi în armată.

Destinul meu era scris deja și la primul punct era menționată întoarcerea în orașul natal, că tot mă întreabă unii ce treabă am eu cu Medgidia!

În continuarea serviciului militar, am lucrat pe șantierul stadionului municipal. Am cărat cu camionul pământul excavat pentru a prinde contur terenul de joc, tribunele etc. S-a construit și un hotel în incinta stadionului, o mică bijuterie. Am cărat struguri din podgoriile învecinate. De la Fruvimed, Peștera…

În toiul verii, se organizau pe litoral serbări ale mării. Un spectacol de neuitat.

De la “Restaurantul Pescarului” în jos, spre Piața Ovidiu, străzile își schimbau denumirea. Peste noapte, deveneau străzi ale micilor, berii și cârnaților.

Se deschideau rotiseriile agreate, în mod deosebit, de sezoniștii familiști. Plăcintăria lui Paris, din Piața Ovidiu, reprezenta punctul de atracție în materie de produse de patiserie de clasă regională.

A dispărut și Paris!
Cum a dispărut și Restaurantul Pescarul, lăsat în paragină, dar care nu a fost șters din amintirile noastre.

Pe atunci, Cazinoul era o adevărată bijuterie arhitecturală !

Nu am mai trăit senzația pe care o aveam atunci: Constanța, orașul luminilor!

Copilăria mea s-a derulat în Constanța, orașul luminilor…

Primarul Făgădău nu a avut această șansă…
Nici măcar pe perioada mandatului său!

E greu să găsim un numitor comun între Constanța de ieri și Constanța de azi.

În primul rând, în Constanța de ieri, ca și în România de ieri, se trăia mult mai bine în anii ‘70.

Vara, cel puțin, aveai senzația că te afli în Paradis.
O lume pestriță, dar civilizată, se învârtea în jurul tău, cu autobuze estivale descoperite, autocare pline cu turiști, viață culturală pentru toți, nu numai apanajul câtorva care invocă la nesfârșit prietenia dintre popoare, presă estivală, festivaluri, tonomate, preparate de tot felul, grădini-cinematograf etc.

De ce spun lunga vară fierbinte?
Activitatea pe litoral începea în luna mai, când veneau oamenii muncii din țările socialiste. După care continua crescendo, cu turiștii din Occident, până în luna octombrie.

Din păcate, s-a ales praful de tot ceea ce a fost frumos și speram noi că este și trainic...

 

Foto : ConstantaConstanteni
 




jooble.org