OPRIȚI TIMPUL !

OPRIȚI TIMPUL !(1492)


Câțiva dintre foștii mei colegi de la Liceul Economic Constanța, veniți de prin țările unde s-au stabilit, au organizat o întâlnire ad-hoc în stațiunea Mamaia.

Ca și cum ne-am fi aflat în clasă, la un curs oarecare trecut în programa școlară, am fost mobilizați să ne strângem cu toții în...recreația mare.

A fost, fără îndoială, cea mai lungă și cea mai frumoasă recreație din viața mea. Din păcate, au lipsit motivat foarte mulți dintre cei care ne-au fost colegi vreme de patru ani de zile! Ei nu mai sunt printre noi. Doar în sufletele noastre, în locul cel mai sensibil cu putință, aproape de inima fiecăruia.

Pentru mine, a fost o surpriză de mari proporții.
O adevărată minune! Să primești un telefon și, în minutele următoare, să ți se schimbe viața fundamental, ca stare de spirit și creație.

Ca să ajung la timp în recreație, am fost nevoit să parcurg în viteză tunelul timpului.
E greu să te întreci cu timpul!

Chiar dacă au trecut foarte mulți ani de la absolvire, cei mai mulți dintre noi și-au păstrat tonusul tineresc de altădată. Chiar dacă unii s-au confruntat cu numeroase situații dificile și obstacole greu de trecut.

Dintr-o clasă întreagă, cu toate băncile ocupate, am mai rămas o mână de oameni. Pe cei care au lipsit i-a învins timpul.
De ce trebuie oare ca timpul să ne grăbească din urmă?

Trecem prin viață aiurea în tramvai!
Și când căpătăm experiență și curaj, exact atunci, nu mai avem timp pentru nimic!

Striga cineva obsesiv: “Opriți timpul!”.
Din câte știu, nu a reușit nimeni această performanță…

Doar noi, cei de la clasa C, Liceul Economic, secția Turism, Constanța.

Da, marți seara, pe terasă la IDU, în recreația mare, am oprit timpul!

Suficient cât să ne recunoaștem unul pe altul.

Lidia Tănase, Doinița Topoleanu, Mircea Stamate, Sopitco Despina, Ica GIUREA, Vasile Stelică și subsemnatul …

Ne-am pus cu toții în fața timpului și l-am oprit, ca să nu mai ia pe nimeni cu el, mână în mână cu știți dumneavoastră cu cine.

Am avut suficientă vreme să ne reamintim de anii de liceu, îmi flutură prin minte acum șlagărul Stelei Enache.

A fost ca o poveste minunată despre speranță, iubire, regăsire, respect, sinceritate, tinerețe, încredere, elemente care unora dintre noi le-au lipsit…
Căci nimic nu este mai dureros ca singurătatea.

La sfârșitul recreației, ne-am despărțit din nou. Ne-am uitat fiecare în ochii celuilalt în tăcere, cu o singură întrebare în gând.

Oare ne vom mai revedea vreodată?

Lidiei Tănase și lui Vasile Stelică, mulțumiri și felicitări pentru inițiativa pe care au avut-o!
 




jooble.org