Iată programul Festivalului Antic Tomis(856)


Vineri, 16 august 2013, de la ora 10:00, în zona Sat Vacanţa – Parcul Tăbăcărie din Constanţa, începe Festivalul Antic Tomis cu deschiderea atelierelor de reconstituire istorică din cadrul Parcului de reconstituire istorică Tomis, proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Tot în prima zi, începând cu ora 16.00 constănţenii vor asista la parada trupelor militare şi civile prin oraşul Constanţa,pe traseul City Park Mall – Tabăra unde la ora 17.30 va avea loc Ceremonia de deschidere, ce va fi urmată de prezentarea echipamentului de luptă şi marea bătălie între daci şi romani. Ziua în tabără se încheie cu aprinderea tortelor, proiecţii de filme documentare, istorice şi proiecţii 3D, precum şi cu vizita la ateliere. După ora 22:00 distracţia se mută în Mamaia unde va avea loc o Toga Party, găzduită de Club Ego.

În ziua a doua, sâmbătă, 17 august, de la ora 10.00 vizitatorii se vor întâlni din nou cu viaţa, arta şi obiceiurile antice, în cadrul atelierelor ce fac parte din Parcul de reconstituire istorică Tomis. Vor interacţiona cu dacii, sarmaţii, romanii şi goţii aflându-le astfel secretele păstrate de peste 2000 de ani. După ora 18:00 va avea loc o nouă luptă între daci şi romani urmată de o paradă în Staţiunea Mamaia pe traseul Hotel Flora – Piaţeta Cazino de la ora 20:00. Seara se încheie cu atelierul de dans Tripodium unde vizitatorii pot învăţa mişcări de dans antic în parcul de reconstituire istorică.

Ziua a 3-a, duminică 18 august, va începe la ora 10:00, cu ateliere de ceramică, textile şi vestimentaţie şi pielărie antică, prelucrarea metalului, gastronomie antică, tehnica militară antică, muzica şi dans, în cadrul cărora vizitatorii sunt invitaţi să participle pentru a pătrunde tainele civilizaţiei antice. La ora 17.00 va avea loc parada cuceritorilor romani, ce va porni din zona Capitol spre intrarea Cetăţii Tomis din Parcul Arheologic al Primăriei. Elementul inedit al ultimei zile este piesa de teatru antic Medeea de Euripide, ce se va juca în incinta Festivalului Antic Tomis, începând cu ora 20:00. În seara ultimei zile va avea loc, inepand cu ora 21:30, ceremonia oficială de închidere a Festivalului Antic Tomis şi stingerea Flăcării Tomisului.

Festivalul este organizat de Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral-Delta Dunării şi agenţia de marketing cultural Groove Hour Constanţa, alături de Primăria Municipiului Constanţa, cu sprijinul Asociaţiei Patronale Mamaia, Asociaţiei Patronale a Cluburilor din Mamaia, Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism şi al Consiliului Judeţean Constanţa. La cea de-a doua ediţie a Festivalului Antic Tomis participă trei asociaţii de reconstituire istorică din România, două asociaţii din Polonia, pentru prima dată la Constanţa, şi cele două asociaţii din Bulgăria, care revin la Festival după participarea de anul trecut.

În cadrul proiectiilor de film documentar vizitatorii vor putea viziona documentarele istorice-Cetatile Pontice: Cetatea Tomis, Cetatea Capidava, Cetatea Callatis, Cetatea Ulmetum, Cetatea Tropaeum Traiani, produse şi realizate de Cristian Cealera, Operator imagine - Cristian Medveghi, Montaj - Răzvan Malciu, Voce - Marius Klein. De asemenea în cadrul proiecţiilor de film vor rula documentarul turistic “Pe urmele Argonauţilor” şi reconstituirile 3D Cetatea Tropaeum Traiani, Edificiul Roman cu Mozaic şi Termele Romane Tomis produse şi realizate de Catheol Film. Playlistul mai contine reconstituirea 3D a Cetăţii Histria realizată de Midia FX.




jooble.org