CE ESTE RAPORTORUL ȘI CE VREA EL?

CE ESTE RAPORTORUL ȘI CE VREA EL?(2442)


A apărut un personaj nou în peisajul democrației noastre multilateral dezvoltate și mimate. Raportorul. Ca la NATO.

Așa i se spune, Raportorul. E valabil în toate, cu excepția raportării cincinalului în patru ani și jumătate.

Se zice că este un personaj complex care are câte un pic din toate, cu o rază mare de acțiune. În procente diferite, e un pic din toate. Atât la sută informator, atât la sută instigator și lista poate continua cu statutul de șopârlitor la urechea cui trebuie.

La băgat strâmbe, nu-l întrece nimeni!
Raportorul, o să scriem o perioadă cu R mare ca să intre în conștiința națiunii, e în toate cele ce sunt… Dar mai ales pe intrigi. El ne dă nouă, într-o fază avansată, lapte, carne, pene, ouăăăăă…

Alt incubator? Nu, nici vorbă, Raportorul nu are nici cea mai mică legătură cu AVICOLA! Încetați cu prostiile!

Chiar așa, la noi, nu se mișcă nimic fără depuneri de pene și ouă? Raportorul nu se implică în alimentația noastră de zi cu zi, dar poate să ne facă viața amară. Ca atare, nu recomandă rețete de slăbit.

În schimb, nu ne slăbește din priviri sau alte forme de supraveghere când avansăm o idee revoluționară și critică la adresa Puterii, care își face de cap...

Raportorul veghează cu migală ca să nu o luăm razna în materie de conștiință și libertatea presei. Ca să ne bage cât mai des pumnul lor păros în gură, cei care urăsc ziarul “Timpul” recurg la tot felul de mizerii și metode menite să ne pună cu botul pe labe, să ne intimideze…

Domnilor raportori, vă faceți iluzii degeaba…
Trebuie să recunosc, indivizii dispun de o diversitate de mijloace agresive, dominantă fiind lipsa de caracter și lipsa de scrupule. Aruncă tot timpul cu noroi, inventează tot felul de scenarii, se agață de gâtul nostru, doar, doar o băga frica în noi!

Cu o precizie matematică, ori de câte ori criticăm PSD, în ansamblu, sau pe mahării acestui partid, ni se limitează accesul pe Facebook! Suntem înjurați ca la ușa cortului, catalogați în fel și chip, amenințați!

Pentru că aliatul, precum sângele, apă nu se face, aceeași corecție o primim și în situația în care ne permitem să-l criticăm pe Claudiu Palaz, liderul PMP, care stă cuminte la coada PSD! Ce poziție privilegiată! Politicianul potrivit la locul primitiv.

Cu siguranță, o încasam și în contul lui ALDE, dar e un partid pe care nu-l prea bagă nimeni în seamă, pentru că nu are nici măcar un lider de fațadă! Și nici tineri care se țin de cuvântul dat, precum domnul Ceti, care promite și după aceea nu mai răspunde la telefon! Sau timp de un an de zile te duce cu vorba!

Inspirat din romanul “Ciulinii Bărăganului”, raportorul se ține scai de noi. Raportează la tot pasul tematicile pe care le abordăm în raport cu politica alianței de guvernământ...

Dintr-un punct de vedere, cel puțin, suntem liniștiți. Nu vom mai fi acuzați că, luând la țintă un pesedist feroce, dăm în fabrici și uzine. Pentru că, la naiba, nu mai sunt! Nici fabrici, nici uzine. În locul lor au fost instalate plăcuțe avertizoare care te pun în gardă: “Atenție, cad bolovani!”

Aiurea. Cui îi pasă? Raportorul ne onorează săptămânal cu atenția sa distributivă. Ne pune fără niciun regret pe tușă și ne limitează drastic accesul la cititorii noștri. De cele mai multe ori o face cu mult exces de zel…

Ca și în cazul lui Constantin Cumpănă, ultima oară, azvârlit pe tușă pe o durată de 30 de zile! Prin măsuri din ce în ce mai drastice, pline de răutate și venin, suntem scoși din competiția cu celelalte ziare concurente.

La Constanța, cenzura a devenit deosebit de feroce. Mă refer la cenzura practicată de reprezentanții Puterii. Dacă nu-i placi raportorului, riști să o pățești! Dacă nu ești pe placul pesediștilor, băieții îți fac tot felul de șicane: te aruncă pe un morman de gunoaie, nu te lasă să-ți difuzezi ziarul, fac mișto pe seama bolilor tale, îi obligă și pe alții să te saboteze, te amenință voalat…

De câte ori criticăm PSD, raportorul taie în carne vie, dovadă reacțiile josnice ale susținătorilor acestui partid… Raportorul cumulează mai multe funcții în dreptul lui, dovadă că este multilateral dezvoltat. De pe poziția pe care se află, boicotează presa liberă, încercând să o reducă la zero.

Sunt diverși tovarăși care se bucură de o interminabilă protecție… Dacă sunt criticați, au reacții necontrolate la adresa celor care au îndrăznit să facă acest lucru, făcând uz de rezervele lor de mârlănie excesivă.

Ce este raportorul și ce vrea el? Un nimic!
 




jooble.org