Numerologia salvează Monarhia  (dacă avem nevoie de ea)

Numerologia salvează Monarhia (dacă avem nevoie de ea)(2640)


MARGARETA A ROMÂNIEI
Data nașterii 26 martie 1949


Încăpățânată și energică, individualistă și cu toane, norocoasă și muncitoare, Margareta a României, întâiul copil al cuplului Mihai I al României și soția sa, principesa Ana de Bourbon-Parma, are o cifră a destinului 7 din 3 și 4.

Dificilă și inflexibilă știe când să acționeze și când să creeze impresia diplomației. Poate deveni fermecătoare, se poate descurca în cele mai dificile situații găsind rezolvare oricăror probleme. Cu toane și severă, organizată și practică, știe ce vrea, care sunt pașii potriviți pentru a își îndeplini planurile și alege momentele prielnice îndeplinirii proiectelor sale (4). Are nevoie de admirația celorlalți, este o excelentă gazdă, are un umor dulce-acrișor, se enervează repede, se manifestă cu simț de răspundere în particular, acolo unde eticheta mai poate fi evitată.

Are nevoie de recunoaștere publică, ar face orice pentru a fi în centrul atenției, este geloasă(3).

Oscilând între momentele în care este încântătoare și entuziastă (3) și clipele în care este distantă și inabordabilă (7), este intuitivă, are abilități analitice, își pregătește planurile în secret și acționează spontan, când nimeni nu se așteaptă.

Fire ascunsă, cu emoții profunde, detestă să i se spună ce are de făcut, acceptă cu greu sfaturle celorlalți (7).

Înțelege natura umană și știe să folosească acest avantaj, știe să provoace situații, sigură fiind de reacțiile celorlalți și de cursul ulterior al evenimentelor (7).

 

Ambițioasă, insistentă și permanent în gardă, detaliile reprezintă specialitatea ei.

Are cifra zilei de naștere 8. Bun finanțist, detestă să depindă de altcineva. Puternică și sigură pe sine lupta pentru putere face parte din viața sa. Veșnic ocupată și excelent organizator, este permanent nemulțumită și nefericită permanent, căutând nod în papură acolo unde totul se desfășoară ireproșabil. Afacerile reprezintă prioritatea sa iar banii, oricât de mulți ar fi, i se vor părea mereu a fi insuficienți. Uită uneori să-și manifeste afecțiunea față de cei dragi. Rezistentă fizic și psihic se luptă cu toți inclusiv cu propria persoană (8).

Organizată și eficientă (linia organizării 123 prezentă în numerograma zilei de naștere), fiecare informație este trecută prin filtrul rațiunii (linia inteligenței 369 este prezentă în numergrama zilei sale de naștere) cu o ușurință formidabilă, având o capacitate uluitoare de analiză și sinteză, preia informații rapid și le aplică instantaneu (cifra 9 se reptă de două ori în numerograma zilei sale de naștere). Are nevoie de căsnicie - cifra 6 este prezentă în numerograma zilei sale de naștere.

În general rece și disciplinată, are un comportament demn, inabordabil - cifra numelui complet 7.

Își dorește să fie iubită, admirată, importantă - cifra vocalelor 3.

Este percepută ca fiind serioasă, muncitoare, practică, severă - cifra consoanelor 4.

Se pricepe de minune să folosească oamenii când și unde pot face performanță, îi înțelege așa cum sunt ei, le simte vulnerabilitățile și știe a le exploata, la nevoie. Poate crea realități alternative, poate deveni orice personaj este necesar, în orice clipă, găsește mereu cuvintele sau gesturile potrivite fiecărei situații în parte, este curajoasă și convingătoare, ar putea fi un excelent politician - cifra personalității 5.

Vibrația personală a acestui an, 2017, are, pentru Margareta a României, vibrația 3 a secretelor, a riscului, a emoțiilor intense, a eventualelor crize nervoase, atacurilor de panică și afecțiuni cardiace dar și a inventivității și a șansei.

Luna decembrie are pentru ea o vibrație personală 6 - își va asuma noi responsabilități, se va împovăra, va încerca să facă ordine în viețile celorlalți, le va impune propriile sfaturi, va premia loialitatea unora și va pedepsi trădarea altora.

 

În anul 2018 va munci intens, se va organiza, va fi tot mai fermă și de neclintit, poate acumula bunuri de natură materială, poata achiziționa case ori mașini, își va face planuri pe care le va urma întocmai (vibrația personală a anului 2018 este 4).
2018 va debuta cu multe modificări, cu schimbări, cu mutări. Margareta a României are planuri noi, va redecora spații vechi sau noi, își va schimba garderoba, va modifica tot ceea ce era vechi și nu îi era pe plac, în toate domeniile, pe toate planurile- vibrația personală a lunii ianuarie este 5.

Lunile dificile pentru Margareta a României, în anul 2018, vor fi: martie, mai și decembrie.

 




jooble.org