Încă un mall în Constanța, din vară(1361)


Reţeaua franceză de hipermarketuri Cora va deschide în această vară centrul comercial din Constanţa, cu o suprafaţă de 18.000 metri pătraţi, din care 80% este deja închiriată, investiţia fiind de 58 de milioane de euro.

Centrul va include un hipermarket Cora şi o galerie comercială cu peste 50 de magazine, a anunţat promotorul proiectului, firma de consultanţă imobiliară CBRE România.

"Cu câteva luni înainte de deschidere, am securizat în galerie nume importante din toate domeniile ca Takko, CCC, Jolidon, Casa Rusu, Altex, Zoomania, Maxbet, Helpnet, Arsis, Germanos, Orange Store", a declarat Luiza Moraru, head of retail department CBRE.

Până în prezent, CBRE a semnat şi agreat contracte pentru aproape 80% din spaţiile comerciale disponibile în Cora Constanţa.

Anunţat iniţial sub denumirea Corall, construcţia centrului comercial a început în primăvara lui 2012, termenul de finalizare fiind programat pentru luna iunie a acestui an.

Potrivit informaţiilor anunţate de companie în 2011, momentul în care a fost anunţată investiţia, proiectul urma să aibă un hipermarket Cora de 8.500 metri pătraţi, o galerie comercială de 25.000 de metri pătraţi, un cinematograf şi un food-court.

În Constanţa mai sunt patru centre comerciale, respectiv Maritimo, Tom, City Park şi Tomis.

Sursa: Mediafax




jooble.org