Credit digital de nevoi personale, obținut în 15 minute!

Credit digital de nevoi personale, obținut în 15 minute!(3092)


ING România a lansat marţi, 12 septembrie, primul credit digital de nevoi personale, care poate fi obţinut online în aproximativ 15 minute. Produsul bancar va fi disponibil treptat, în următoarele două săptămâni.

Condiţiile privind împrumutul vor fi aceleaşi ca şi în cazul celui obţinut în agenţii (aceleaşi costuri şi valoarea maxima împrumutată de 90.000 de lei), fără documente suplimentare.

Creditul instant digital se poate obţine în baza protocolului cu ANAF şi a semnăturii electronice certificate, care înlocuieşte semnătura fizică şi al cărei cost este suportat de bancă.

Etapele de obţinere a acestui tip de credit includ completarea datelor cu caracter personal de către solicitant, obţinerea instantanee a semnăturii electronice calificate, verificarea solvabilităţii solicitantului la ANAF şi Biroul de Credit, semnarea electronica a documentelor, după care suma aprobată este transferată în contul clientului. Toată documentaţia este transmisă pe adresa de mail ataşată contului, iar întregul process durează circa 15 minute.

Pot obţine un astfel de credit persoanele care au cel puţin 18 ani, au fost angajate timp de minimum un an şi cel puţin şase luni la actualul angajator, au venituri stabile (salariu sau pensie) raportate la ANAF, de minimum 1000 de lei.

Pentru obţinerea unui împrumut online sau la agenţie, se achită o taxa de analiză de 200 de lei, iar dobânda anuală variază între 8,25% şi 11,95%, în funcţie de veniturile încasate de solicitant în contul ING şi de alegerea asigurării şi valoarea împrumutului.

Sursa: www.romaniatv.net
 




jooble.org