Nicuşor Constantinescu inaugurează hipodromul de la Herghelia Mangalia

Nicuşor Constantinescu inaugurează hipodromul de la Herghelia Mangalia(916)


Consiliul Judeţean Constanţa organizează pe 17 august, ora 15.30, împreună cu ROMSILVA şi Primăria Municipiului Mangalia un eveniment hipic deosebit, cu ocazia redeschiderii Complexului Hergheliei Mangalia către publicul larg, în urma modernizărilor recente.
Drept urmare, în cadrul ședinței CJC de astăzi, președintele instituției Nicușor Constantinescu i-a invitat pe toți consilierii județeni și nu numai să participe la inaugurarea hipodromului.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Constanţa au înaintat, recent, în cadrul unei întâlniri cu senatorii USL ce a avut loc în staţiunea Neptun, mai multe propuneri de iniţiative legislative pe diverse teme administrative.
Astfel, unul dintre cele mai importante proiecte de Hotărâre de Guvern face referire la transmiterea unor bunuri din domeniul public şi din domeniul privat al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor ROMSILVA în domeniul public al judeţului Constanţa şi administrarea Consiliului Judeţean Constanţa. Mai exact, după cum a explicat preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, este vorba despre Herghelia de la Mangalia.

„Dorim să o modernizăm şi să o introducem în circuitul turistic, fiind singura herghelie din această zonă a Europei, care are cai din specia pur sânge arab. De asemenea, avem deja în plan o serie de investiţii care să revigoreze această atracţie turistică majoră din sudul litoralului. Ne vom implica pentru a crea un punct strategic de vizitare a hergheliei, exploatarea potenţialului turistic fiind extraordinar. CJC doreşte preluarea hergheliei pentru a o pune cât mai bine în valoare, pentru a o reintroduce în circuitul turistic, în circuitul curselor, să punem hipodromul de la Mangalia pe harta concursurilor naţionale şi internaţionale, să lucrăm cu agenţiile de pariuri din Europa şi Marea Britanie, pentru a cota caii, lucru care, implicit, le va creşte valoarea”, spunea preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu.

În urmă cu un an de zile, Herghelia de la Mangalia se afla într-o stare deplorabilă şi a fost la un pas să se desfiinţeze. Mulţi cai erau bolnavi şi nu existau bani de tratamente. În cele din urmă, ajutorul a venit din partea CJC care a alocat bani pentru cele necesare. Mai exact,
în luna octombrie a anului trecut, consilierii judeţeni au aprobat cu unanimitate de voturi hotărârea privind preluarea în administrarea Consiliului Judeţean Constanţa a Hergheliei de la Mangalia. Acesta a fost un prim pas pe care CJC trebuia să-l facă pentru a putea fi promovată o hotărâre de Guvern în acest sens.

Herghelia de la Mangalia a fost înfiinţată în anul 1926. În prezent, acolo sunt adăpostiţi aproximativ 350 de cai de rasă. Suprafaţa hergheliei depăşeşte 580 de hectare, din care peste 400 sunt cultivate cu plante furajere, care asigură necesarul de hrană pentru cai. Hipodromul Mangalia, unicul din ţară special conceput pentru cursele de galop, se întinde pe o suprafaţă de 19 hectare.




jooble.org