LEPȘA: FATA FĂRĂ ZESTRE, DAR CU PISTĂ DE SCHI

LEPȘA: FATA FĂRĂ ZESTRE, DAR CU PISTĂ DE SCHI(4275)


La peste 70 de kilometri de Focșani, se găsește localitatea Lepșa, o adevărată oază de sănătate, unde, anul acesta, am fost deja de două ori, numărându-mă și eu, alături de Claudia, partenera mea de o viață, printre oaspeții părintelui Irinel.

Un om inventiv, cu multe idei care au revoluționat turismul din Lepșa.

Am spus că Lepșa este ca o fată fără zestre. Cred că am exagerat un pic, pentru că, în realitate, este foarte bogată, dar suferă din cauza celor care i-au împrăștiat bogățiile peste tot...

Din motive greu de înțeles, unele obiective turistice, care altădată reprezentau puncte de mare interes penru cei care veneau aici, au fost lăsate de izbeliște! Deși, cu sume anuale nu prea mari, ar fi putut fi întreținute la zi, pentru a fi funcționale...

Dumnezeu le-a dat celor din Lepșa o minune de cascadă. Poate că sunt doar câteva exemplare în România. Nu a cheltuit nimeni nimic pentru ca această cascadă să bucure sufletul vizitatorilor.

Pe lista de inventar a localității Lepșa, cascada Putnei este trecută ca dar primit de la mama natură, foarte generoasă cu această parte a României. Atât și nimic mai mult.

Cândva, în apropierea cascadei, funcționa o pensiune dotată cu toate cele necesare pentru turism și agrement. Un loc ca o gură de rai nevalorificat la justa sa valoare, ca să mai și glumim! Acum, doar o ruină.

E trist să vezi cum iubitorii de natură, care vor să viziteze cascada, sunt nevoiți să-și croiască cu greu drum, înlăturând din calea lor tot felul de obstacole...Se merită chinul, pentru că, repet, cascada este o adevărată bijuterie a naturii, dar nu e drept...

De acest lucru sunt conștienți investitorii care vor să redea întregul obiectiv circuitului turistic. Din păcate, proprietarul locației din vecinătatea cascadei s-a mutat la București și a lăsat totul în paragină, ceea ce nu este în regulă... Mai mult decât atât, se dovedește a fi greu de convins de către toți cei care fie vor să cumpere, fie vor să închirieze, prețurile solicitate fiind de-a dreptul astronomice!

În aceste condiții, zona cascadă, locul de întâlnire al turiștilor care poposeau la Lepșa, este condamnată să rămână o ruină!

Acolo unde se acționează rațional, lucrurile stau cu totul altfel, adică în beneficiul localității Lepșa, unde turismul a început să se dezvolte armonios.

Dincolo de obiectivele care merită a fi vizitate, zestrea principală a stațiunii este reprezentată de aerul foarte curat, pentru că ne aflăm într-o zonă nepoluată. Plasată între Focșani și Brașov, cu o ramificație spre Tg. Secuiesc, Lepșa are toate șansele să-și îmbogățească zestrea cu o pistă modernă de schi.

Cu siguranță, dacă proiectul va deveni realitate, Lepșa va da lovitura în materie de turism și sporturi de iarnă. Locuitorii au început deja să studieze avantajele pe care le aduce o pistă de schi omologată la cele mai înalte standarde și se adaptează din mers.

Iubitorii sporturilor de iarnă din județele Bacău, Vaslui, Vrancea, Brăila, Galați, Constanța, Buzău, vor fi beneficiarii avantajați de distanță. Pentru ei și nu numai, localnicii pregătesc noi spații de cazare și de alimentație publică. Poate că, în acest context, se va trezi la realitate și proprietarul cabanei părăsite de lîngă cascadă...

Aflată în faza de proiect, pista de schi deschide noi perspective, nu numai localității Lepșa, ci, în ansamblu, turismului românesc... 

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri