Tabără pentru copiii cu dizabilităţi la Cernavodă

Tabără pentru copiii cu dizabilităţi la Cernavodă(971)


În perioada 5-10 august la Cernavodă se desfăşoară o tabără pentru copii şi tineri cu autism, sindrom down, tulburări locomotorii sau de vorbire. Printre participanţi se numără 14 tineri cu dizabilităţi multiple şi severe, ocrotiţi în cadrul Asociatiei Don Orione din Bucureşti, dar şi copii ocrotiţi în cadrul Centrul de Terapie Educaţională din Cernavodă. Organizatorii acestui proiect sunt Primăria Cernavodă, Clubul Rotary din Cernavodă împreună cu asociaţia Save the Dogs and other Animals, Asociaţia Copilul Meu.

În cadrul celor 5 zile participanţii vor avea ocazia să viziteze obiective turistice din localitate dar şi din Constanţa. Totodată, vor face şi o vizită la adăpostul pentru animale Save the dogs and other animals unde vor beneficia de terapie prin echitaţie. Pe lângă programul de vizite, tinerii cu dizabilităţi vor participa şi la acţiuni de ecologizare în anumite zone din Cernavodă.


Obiectivul principal al acestui program este crearea unui sistem coerent care să susțină înțelegerea nevoilor tinerilor și adulților cu dizabilități. Prin intermediul acestei tabere, tinerii din Bucureşti vor efectua schimburi de experienţă cu micii participanţi ai Centrului de Terapie Educaţională Cernavodă, vor beneficia de servicii specializate, de educație specifică și activități vocaționale menite să-i pregătească pentru o viață independentă. Administraţia Publică Locală le va asigura tinerilor cu dizabilităţi, pe parcursul şederii lor, hrană, însoţitori cât şi condiţii optime de cazare şi transport.

 

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri