Sâmbătă, în Venus: Gala de Excelență AmFostAcolo, pentru LITORALUL ROMÂNESC, ediția a VI-a !

Sâmbătă, în Venus: Gala de Excelență AmFostAcolo, pentru LITORALUL ROMÂNESC, ediția a VI-a !(2988)


Sâmbătă - 17 iunie 2017, începând cu ora 11.00, la "MERA Resort", din stațiunea turistică VENUS, va avea loc a VI-a ediție a decernării Premiilor "AmFostAcolo", pentru Litoralul Românesc, din acest an: într-o ediție separată față de Delta Dunării, alături de care a mers până acum.

Vor fi recompensate cu diplome de excelență 54 de unităţi de cazare de pe Litoral și 6 premii speciale (pentru cel mai popular și îndrăgit eveniment de pe litoral, pentru un proiect turistic care promovează litoralul, pentru o personalitate de numele căreia se leagă dezvoltarea turismului la Marea Neagră, pentru o investiție hotelieră nouă și pentru două restaurante foarte populare în rândul comunității "AmFostAcolo").

Criteriile de selecţie au fost:
– Părerile să fie reprezentative şi actuale – unitatea de cazare respectivă să fi acumulat în acest an și anul anterior un număr minim de trei impresii şi recomandări din partea clienţilor săi;
– Gradul de recomandare general să fie de minim 75%;
– Mediile pe grade de satisfacţie să fie de cel puţin 8;
– Unităţile de cazare să deţină certificat de clasificare.

 " Turismul este o industrie a ospitalității, a zâmbetului, a efortului de a oferi unor oameni satisfacția unei vacanțe superbe, petrecute într-un loc pe care să-l simtă ca în visele lor. Litoralul este, cu siguranță, la punctul culminant al dorințelor noastre, fiindcă el se identifică, întotdeauna, cu momentul cel mai frumos din cea mai fericită perioadă a vieții noastre: vacanța mare, vacanța de vară. Tocmai de aceea responsabilitatea de a strânge impresiile celor ce vin în vacanță, de a le crea un loc în care ele să fie împărtășite public este în aceeași măsură curajoasă, cât și binevenită. Părerile laudative și părerile critice creează o legătură de încredere între gazde și oaspeți, ajută agenții economici din turism să îmbunătățească în permanență serviciile oferite, să se perfecționeze în fiecare an, să îndeplinească dorințele turiștilor. AmFostAcolo.ro merită, cu prisosință, felicitări la superlativ pentru sprijinul constant oferit turismului românesc, în special celui litoral, prin facilitarea întâlnirii dintre gazde și oaspeți, pentru modul echilibrat în care acordă premii celor merituoși. Îi felicit pe câștigătorii acestei ediții a Premiilor AmfostAcolo.ro, venite ca o recompensă a muncii pe care o depun neobosiți, în slujba turismului estival și le doresc o Vară Excepțională ! ", declară Cristian Bărhălescu, președinte al Asociației "Litoral – Delta Dunării".

La rândul său, Daniel Sârbu declară: " Salutăm o nouă ediţie a Galei Premiilor Amfostacolo.ro, site-ul de turism numărul 1 din România. Partener tradiţional şi promotor al acestei acţiuni unice în peisajul turistic autohton, Studioul Regional Radio Constantă, prin programul estival Radio Vacanţa, este, ca de obicei, alături de organizatorii evenimentului, în vederea promovării turismului de calitate pe litoral ”.

„ De aproape 10 ani monitorizăm cu interes, prin impresiile adunate de la turiști, evoluția turismului românesc pe Litoralul românesc — și a Litoralul în general. În toți acești ani am fost astfel martorii drumului său spre înainte — un progres constant (chiar dacă nu în salturi)al investițiilor, al managementului, al serviciilor și – deși aici e loc de mai bine – chiar al mentaliților (în egală măsură ale proprietarilor și ale turiștilor).

"AmFostAcolo" premiază în fiecare an performanța în managementul, investițiile și serviciile turistice „de excelență”, așa cum se reflectă acestea în satisfacția turiștilor, cel mai relevant indicator al activității lor — în opinia noastră.

Este o recunoaștere a eforturilor majore investite de proprietari și de manageri în activitatea lor curentă. Pentru că merită, din toate punctele de vedere. E o confirmare solidă a drumului bun pe care se află și o încurajare a continuării lui. Într-un final este contribuția noastră, a celor de la AmFostAcolo.ro – mică, are, cât o fi ea – la un turism românesc mai bun, mai modern, mai performant ", a declarat Cornel Bociort, administrator "site" "AmFostAcolo". 

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri