ÎN ALDE, DECIZIA POLITICĂ POARTĂ PAPION. MIRCEA BANIAS - MAZILIT CU PERNA PE FAȚĂ!

ÎN ALDE, DECIZIA POLITICĂ POARTĂ PAPION. MIRCEA BANIAS - MAZILIT CU PERNA PE FAȚĂ!(4116)


Pentru că este un politician rafinat, dar direct, educat, dar un om dintr-o bucată, care spune lucrurilor pe nume, Mircea Banias a fost înlăturat brutal de la conducerea ALDE Constanța!

A fost pur și simplu scos din evidențe, degradat din funcția de președinte al organizației județene, întreaga acțiune desfășurându-se într-un anonimat bine dirijat și într-o liniște deplină...

Mircea Banias este un personaj care a văzut multe la viața lui, dar nu și-a imaginat că, într-o zi, chiar domnia sa o să fie protagonistul unei astfel de situații!

Să fii mazilit cu perna pe față, fără să apuci să ți se împlinească ultima dorință!

Asta da democrație autentică de partid și de stat!

Pe Mircea Banias nu-l miră înverșunarea cu care unii ALDE-iști au cerut capul domniei sale în delir. A mai existat o tentativă scandaloasă, după o ciocnire zgomotoasă cu gruparea lui Tucan, evident, partizană cu tot ceea ce întreprinde Călin Popescu Tăriceanu, chiar și atunci când circulă cu motocicleta pe contrasens...

Da, dar atunci, cât de cât, s-au mai respectat regulile jocului, nu ca, acum, când sentința a fost executată direct!

Mircea Banias înțelege că, inclusiv în politică, unde dragoste nu e, nimic nu e!

Ca atare, nu se agață de scaun, precum înecatul, dar nici nu poate accepta să fie terfelit de oricine și oricum, fiindu-i anulat până și dreptul la opinie!

“Mă miră modul în care am fost înlocuit” spune domnia sa.

Banias este uluit și de stilul oarecum dictatorial al lui Călin Popescu Tăriceanu, care a declanșat un adevărat măcel ideologic în mai multe organizații județene!

Se înțelege de la sine că și alți lideri locali au avut soarta lui Banias, ceea ce s-ar putea să provoace un val de nemulțumiri.

În ritmul ăsta, ALDE s-ar putea să rămână fără membri de partid! Și așa nu are prea mulți membri fideli, astfel încât, să-și permită declanșarea unor veritabile epurări!

Călin Popescu Tăriceanu este recunoscut ca un politician autentic, cu vână de european în el, un adevărat liberal de rasă.

În ciuda acestor calități incontestabile, ca lider al ALDE, a luat mai multe decizii contradictorii!

Într-un timp foarte scurt, s-a întors de la papionul european la cravata de activist, începând cu mazilirea lui Daniel Constantin și terminând cu destituirea lui Banias.

Modelul său de comportament seamănă oarecum cu atitudinea lui Liviu Dragnea, colegul său de coaliție, care a ajuns să nu mai suporte pe nimeni lângă el... Chiar și după ce s-a lepădat de Victor Ponta!

Ar fi păcat ca din exces de zel domnul Tăriceanu să-și schimbe profilul de politician cu virtuți europene și să preia din obiceiurile și apucăturile unui mic dictator!

Am înțeles că domnul Tăriceanu are de plătit polițe celor care au făcut diverse comentarii critice cu prilejul confirmării sale în funcția de președinte al ALDE !

Mi-am permis să-i propun domnului Banias și o altă variantă de discuție.

Dacă tot acest scandal este artificial și are ca scop netezirea drumului spre șefia partidului în beneficiul lui Valentin Vrabie, primarul orașului Medgidia?

Domnul Banias exclude din start o asemenea versiune.

Eu nu fac decât să-i atrag atenția că poziția sa a început să fie eclipsată exact din momentul trecerii lui Vrabie în rândurile ALDE Constanța.

Iată câteva dintre argumentele mele: primirea cu onoruri în partid, plasarea imediată pe o funcție importantă în partid, mediatizarea excesivă a lui Valentin Vrabie, ca fiind singurul în măsură să rezolve orice, reactivarea legendelor din perioada cînd era primar la Peștera, dorința ușor de depistat a lui Vrabie de a ajunge șef de partid, grija ALDE de a nu pierde Vrabia din mână.

La ora la care redactez aceste rânduri, am primit o informație interesantă.

Călin Popescu Tăriceanu și-a manifestat disponibilitatea de a discuta cu Mircea Banias.

Mai bine mai târziu... 




jooble.org