LIVIU DRAGNEA – AGENT MATRIMONIAL ?

LIVIU DRAGNEA – AGENT MATRIMONIAL ?(2124)


Liviu Dragnea a descoperit că are calitățile unui agent matrimonial performant. Face și desface alianțe. Îi îndrumă pe tineri, precum Călin, file de poveste, și Daniel, pe drumul cel bun. Adică, presupun, spre PSD.

Chiar domnia sa în persoană se miră de noile transformări apărute în viața de zi cu zi!

Deși se spune că nu este bine să te bagi între doi lideri politici care se ceartă, domnul Dragnea s-a oferit să-i împace pe Tăriceanu și Daniel Constantin. Cei doi șefi ai ALDE nu se mai suportă reciproc și au întors armele unul împotriva celuilalt...

Dintr-un punct de vedere, îi înțeleg. ALDE este un partid prea mic ca să-și permită doi lideri pe un singur scaun! Și amândoi cu fițe. Adică se șifonează repede.

Îl vedeți dumneavoastră pe Călin Popescu Tăriceanu ținându-l pe Daniel Constantin pe genunchi ca în autobuz? Chiar dacă domnul Dragnea s-a implicat direct în medierea acestui conflict planetar?

Culmea ipocriziei, în condițiile în care domnia sa nu a fost în stare să treacă peste orgolii și să facă pace cu Victor Ponta! Spre binele partidului său. Și, acum, cum bine zice domnia sa, face pe agentul matrimonial pentru o cauză deja pierdută!

Dar să revenim la răzbelul dintre Dragnea și Ponta, pe care, deocamdată, nimeni nu-l poate media... Rănit în amorul propriu, Victor Ponta seamănă cu o pasăre de pradă care dă târcoale unui animal sleit de puteri, incapabil să mai alerge, într-un cuvânt, victimă sigură.

Animalul rănit, desigur, animalul politic, este Liviu Dragnea, ținut în șah de Curtea Constituțională și de instanța care l-a judecat în ultimul său dosar penal. Aceste amânări par a avea darul de a-l descuraja total pe liderul PSD, fiind pus în situația neplăcută de a-și prelungi agonia.

Imitând oarecum vulturul, Victor Ponta îl supraveghează de sus pe Dragnea și îi dă roată, în fiecare zi, la ora prânzului. Din când în când, coborând aproape de țintă, își înfinge ciocul de fier forjat în câteva din rănile sale deschise, în tentativa de a-i grăbi sfârșitul politic.

Victor Ponta stă pe aproape, cu lumânarea pregătită, ca un cioclu, fiind convins că este singurul în măsură să-i ia locul în fruntea partidului. Fiind vorba de o posibilă stare de necesitate, domnul Ponta se și vede în postura de unic salvator.

Nu ar fi prima oară în viața sa când joacă magistral un asemenea rol, de care, de altfel, nu se dezice în nesfârșitele sale monologuri despre binefacerile guvernului său. Victor Ponta este încurajat de atitudinea defensivă a domnului Dragnea, care mizează mai mult pe valoarea simbolică a capului plecat!

O tactică, dacă despre tactică poate fi vorba, mai mult decât păguboasă! Furat de curenții apelor tulburi, Liviu Dragnea nu realizează că de pe o zi pe alta rămâne singur.

Prin cumul de interese, întâmplarea face ca președintele Iohannis și Victor Ponta să se găsească acum pe aceeași baricadă! Amândoi vor capul lui Dragnea!

Dacă liderul PSD va fi condamnat, e posibil ca, în scurt timp, să se aleagă praful de cariera sa politică. Consecințele grave nu țin doar de viitorul său politic, chestiune care, până la urmă, îl privește direct și personal.

Problema e că lucrurile se vor complica și la nivel național prin adâncirea disputelor pentru șefia guvernului. Un motiv în plus să-l determine pe Victor Ponta să-și schimbe radical atitudinea față de președintele Iohannis.

Au trecut unii peste situații mult mai grave, la un interes anume, frăția fiind mai mult decât necesară.

Pentru domnul Dragnea, amânarea verdictelor în cele două spețe prezentate mai sus a dat naștere la noi suspiciuni. Se citește pe fața domniei sale cât de îngrijorat este, mai ales că e implicat până peste cap în războiul dezlănțuit împotriva șefei DNA...Chiar dacă a declarat că nu este de acord cu demisia acesteia!

Din nefericire, noi, amărăștenii, suntem agățați fără voia noastră de deznodământul unei noi telenovele politice. În loc să progresăm, suntem obligați să batem pasul pe loc după toanele și în funcție de ambițiile personale ale unuia și ale altuia!

Ponta și Dragnea se încaieră și țara arde! Tăriceanu și Daniel Constantin se ceartă precum țațele în piață pe mercurial și țara ALDE!

După ce i-a tras preșul de sub picioare lui Voiculescu, acum, Daniel Constantin încearcă aceeași manevră și cu Tăriceanu!

PSD este nevoit să caute noi resurse pentru a-și păstra echilibrul, vorba aia, serios afectat și de conflictul dintre Dragnea și Ponta... 




jooble.org