TUCAN MOARE DE GRIJA LUI BANIAS ȘI CHIRU DE DORUL LUI VRABIE !

TUCAN MOARE DE GRIJA LUI BANIAS ȘI CHIRU DE DORUL LUI VRABIE !(2716)


Nici nu s-au uscat bine semnăturile pe actul de naștere și, gata, au și izbucnit scandalurile în ALDE Constanța. Orgolii mult prea mari pentru un partid aflat la început de drum, cu activiști care au migrat de la formațiuni politice consacrate și care, ca să zic așa, emit pretenții. Din păcate pentru membrii săi, ALDE nu dispune, precum PSD, de incubatoare pentru funcții, fără număr, de vicepreședinți. Fără resurse, cum să-i mulțumești pe toți?

În acest context, sub diverse motivații, uneori, izbucnesc tot felul de conflicte. O grupare rebelă, ca să o numesc așa, ținând cont de maniera în care a acționat, a lansat o acțiune zgomotoasă și dezordonată de discreditare a conducerii partidului. Pe protestatari, care au pus la cale un puci de provincie, îi trădează starea de nervozitate, maniera haotică în care au acționat, organizând o ședință nestatutară, lipsită de coerență în derularea evenimentelor.

Ca să capete credibilitate, oficial, gruparea respectivă a ținut să denunțe protocolul de colaborare PSD-ALDE. Dacă domnii respectivi sunt atât de grijulii cu imaginea ALDE, în contextul relațiilor sale cu PSD, de ce nu au contestat protocolul cu pricina în momentul facerii sale!

În realitate, ținta este una vie și dublă: Mircea Banias și Valentin Vrabie, doi principali pioni din conducerea organizației județene. Lui Banias, în calitatea sa de președinte al ALDE Constanța, i se impută unele minusuri organizatorice. În altă ordine de idei, cooptarea primarului Vrabie în conducerea ALDE nu a avut darul de a-i bucura pe cei care au considerat că sunt marginalizați.

Pentru că, trebuie spus, sunt destule persoane care suportă cu greu statutul celor care nu mai sunt ceea ce au fost cândva...

Numai în pielea lui Chiru să nu fii! Ca unul care, în istoria Partidului Democrat, nu l-a simpatizat niciodată pe Banias, e și firesc să susțină discreditarea acestuia. Poate că domnia sa speră să-i ia din nou locul, cum s-a întâmplat, după acțiuni similare, în Partidul Democrat, unde au fost, chipurile, colegi!

Cel mai mult mă miră atitudinea domnului Tucan, altădată, un liberal liniștit! Și atât. Nu știu de ce îl intrigă atât de mult apropierea de PSD! Când domnia sa activa în PNL, se știa că, în general, liberalii se înțelegeau de minune cu pesediștii lui Radu Mazăre!

Cu ani în urmă, se spunea despre Mamaia că este o stațiune liberală...Din punct de vedere doctrinar? Poate că domnul Tucan nu se poate obișnui cu gândul că Banias nu este ca Dragomir, fostul său șef de partid...Adică, zic, la dreapta lui protectoare, ca un părinte grijuliu...

În opinia mea, atacurile la adresa echipei Banias-Vrabie au declanșat un veritabil război! Dacă Banias va fi mazilit, după cum amenință Tucan, domnul Vrabie demisionează din partid!

Culmea, într-un moment favorabil, când ALDE pare să-și fi găsit locul pe eșichierul politic, fiind luat în calcul în diverse formule de conducere sau promovare la nivel național! Nu pentru că ar fi făcut în scăldătoare, ca PMP, cu Traian Băsescu pe post de moașă comunală. Ci pentru că s-a potrivit de minune, din anumite puncte de vedere, ca soluție, de pildă, cu prioritățile promovate de PSD de pe poziția sa de partid de guvernământ.

Un gest constructiv din partea ALDE, care a înțeles că interesul național ne obligă să găsim și soluții pașnice pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă țara. Uneori, în politică, nu-i așa?, ca să-ți atingi țelul, trebuie să faci și compromisuri. Mă refer, desigur, la un țel comun și constructiv în beneficiul celor care mai cred în politicieni.

La Constanța, cei mai mulți dintre activiștii care au migrat către ALDE provin din partidele de dreapta care au eșuat lamentabil la ultimele alegeri. Am regăsit aici nume sonore din PNL și Partidul Democrat, persoane care s-au rodat împreună sub aripa Alianței D.A. Evident, cu avantajele și dezavantajele de rigoare asumate de conducerea de la centru.

În privința acestei alianțe, îi înțeleg pe pesediști. Ca să evite reluarea târguielilor compromițătoare cu UDMR, le-a picat bine ALDE. Cel puțin, prin prisma relațiilor de circumstanță dintre Tăriceanu și Dragnea.

La rândul lor, liberalii din ALDE Constanța au fost pesemne încântați de promisiunile făcute de PSD. De altfel, nu este nici o noutate.

Repet. De când mă știu, la Constanța, în subteran, pesediștii și liberalii s-au înțeles foarte bine!

Adevărul este că nu te întâlnești în fiecare zi cu șansa de a sări din maternitatea politică direct în Guvernul României!