Făgădău ignoră solicitările consilierilor liberali

Făgădău ignoră solicitările consilierilor liberali(568)


Domnule primar al municipiului Constanța, Decebal Făgădău,

Apreciem promptitudinea de care ați dat dovadă prin transmiterea răspunsului la solicitarea noastră într-un timp record, de doar câteva ore, promptitudine demonstrată, din păcate, doar atunci când sunteți în atenția presei. Vă reamintim că mai multe solicitări depuse de consilierii locali ai Partidului Național Liberal nu au primit încă răspuns, deși termenul de 30 de zile a expirat demult.

Faptul că ați ”rezolvat” această solicitare legală, prin retransmiterea unei scrisori adresate publicului larg, dovedește încă o dată lipsa dumneavoastră de seriozitate și profesionalism în ceea ce privește administrarea municipiului Constanța. Considerăm neîndeplinită solicitarea legală adresată dvs. și vă punem în vedere faptul că puteți prezenta raportul solicitat până cel târziu la data de 31 martie a.c. Aveți oportunitatea prezentării raportului chiar în ședința Consiliului Local Municipal Constanța.

Totodată, considerăm că refuzul dumneavoastră de a pune la dispoziție informații concrete și detaliate privind situația economică, socială și de mediu a orașului ne impiedică să ne îndeplinim mandatul de consilieri locali, prin necunoașterea situației reale a municipiului.

În sprijinul acestui demers, puteți studia raportul întocmit de primarul municipiului Cluj-Napoca în care este prezentată o analiză amănunțită a stării orașului, structurată în nu mai puțin de 84 de pagini, față de cele patru pagini ale scrisorii dumneavoastră. În cuprinsul acestuia, aflăm și că 96% dintre clujeni se declară multumiți de orașul în care dumnealor locuiesc. Aveți curaj să adresați constănțenilor această întrebare?


08 martie 2017

Grupul consilierilor municipali ai PNL Constanța

 

 

Către:  Primăria Municipiului Constanța                                                    8 martie 2017

În atenția dlui Primar Decebal Făgădău

Prin prezenta, revenim la adresa nr. 28425/06.03.2017, prin care am solicitat să ne transmiteți raportul privind starea socială, economică și de mediu a Municipiului Constanța, în conformitate cu prevederile art.63 din Legea nr. 215/2001 actualizată, până la data de 31.03.2017.

Precizăm că scrisoarea transmisă ca și răspuns din partea dumneavoastră nu se substituie raportului prevăzut de articolul sus-menționat, drept pentru care vă solicităm să vă conformați prevederilor legale și să ne puneți la dispoziție raportul în cauză.

Sperăm că veți da curs solicitării noastre, optând pentru o onestă și legală colaborare instituțională și că nu ne vom vedea nevoiți să ne adresăm instanței de contencios administrativ pentru a asigura respectarea legii.

Cu stimă,

Grupul Consilierilor Locali Municipali din partea Partidului Național Liberal Constanța

prin Rezeanu Romeo Caius




jooble.org