Guvernul Grindeanu uită deja să-și pună în aplicare Programul de guvernare

Guvernul Grindeanu uită deja să-și pună în aplicare Programul de guvernare(1170)


După cum s-a putut constata în ultima perioadă, Guvernul Grindeanu-Dragnea a avut încă din primele zile de guvernare cu totul alte preocupări decât punerea în aplicare a propriilor promisiuni făcute în Programul de guvernare pentru care a fost învestit la începutul acestui an.

Astfel, echipa PSD-ALDE, în loc să vină în întâmpinarea românilor cu măsurile așteptate, a reușit o "performanță" de neegalat în ultimii 27 de ani, și anume scoaterea a sute de mii de români în stradă pentru a protesta, deoarece Guvernul s-a grăbit, încă din primele săptămâni după instalarea la Palatul Victoria, să înlesnească preferaților săi accesul la banii publici fără ca aceștia să mai fie nevoiți să suporte vreun fel de consecințe dacă încălcau unele legi aflate în vigoare. 

De exemplu, una dintre promisiunile pe care PSD și-a bazat programul de guvernare, extinderea cotei 0% de TVA pentru vânzarea de locuințe, publicitate şi inputuri în agricultură începând cu 1 martie 2017, sunt convins că are deja șanse nule de a mai fi aplicată de la data promisă.

Și susțin acest lucru, pentru că, se știe, măsura respectivă nu poate fi implementată de către Guvernul PSD-ALDE dacă România nu obține întâi o derogare de la Comisia Europeană având în vedere faptul că legislația europeană prevede că pentru orice cotă de TVA mai mică de 5% trebuie obținută o derogare de la Comisie.
Dar, din păcate, majoritatea aflată la putere PSD-ALDE nu a demarat încă procedura de solicitare a acestei derogări de extindere a cotei 0% de TVA pentru vânzarea de locuințe, publicitate şi inputuri în agricultură, deși știe că acest proces ar dura mai multe luni și, în plus, reprezentanții săi nici nu au aflat până acum exact cine trebuie să se ocupe pentru a solicita Comisiei Europene obținerea derogării respective.

Cu alte cuvinte, Guvernul Grindeanu-Dragnea a avut timp berechet și a considerat extrem de urgent să emită pe bandă rulantă mai multe OUG, cum sunt OUG 13/2017, OUG 6/2017 sau OUG 9/2017, care au menirea de a instaura tocatul banilor din buget de către abonații de partid, fără limite și fără griji, fără a mai răspunde în fața Parlamentului sau a altor instituții abilitate și fără a mai avea parte de acuzații ulterioare de abuz în serviciu, dar a uitat cam repede de promisiunile făcute în ultima campanie electorală, în urma cărora a obținut acele milioane de voturi clamate acum când se justifică de ce se ocupă doar de propriile priorități!


Robert Boroianu
Deputat PNL Constanţa
 




jooble.org