PNL Constanța - Comunicat de presă

PNL Constanța - Comunicat de presă(401)


Grupul consilierilor locali ai Partidului Național Liberal dezaprobă atitudinea președintelui de ședință a Consiliului Local Municipal Constanța, Mircea Dobre, și a consilierilor locali PSD-PMP, care, în ședința de astăzi, 31 ianuarie a.c., a CLM Constanța, nu au acordat dreptul de exprimare celor șase persoane înscrise la cuvânt înaintea ședinței, motivând lipsa timpului. De asemenea, președintele de ședință a supus votului consilierilor dreptul la cuvânt al celor șase fără a prezenta măcar lista nominală și motivul solicitării acestora.

Amintim că, imediat după preluarea mandatului, toți consilierii locali municipali au promis transparență în activitatea desfășurată și dialog cu cetățenii, situația din ședința de astăzi a CLM Constanța exprimând contrariul și nefiind singulară. 

Grupul consilierilor municipali liberali au votat împotriva cenzurării liberei exprimări a cetățenilor municipiului Constanța. Considerăm de bun-simț ca toți cetățenii care doresc să-și exprime un punct de vedere față de deciziile administrației locale să se poată exprima într-un timp limitat, prestabilit. 

Ne întrebăm, oare consilierii PSD-PMP, cei care practic dețin conducerea municipalității, se tem de reacția constănțenilor și de ceea ce au ei de semnalat sau amendat? Cât de ocupați sunt aleșii majorității (PSD-PMP) încât nu și-au găsit câteva minute pentru a asculta problemele a doar șase cetățeni?

 

31 ianuarie 2017 Grupul consilierilor locali ai Partidului Național Liberal
 




jooble.org