Ca-ntr-un timp iubitor de poveşti – Premiile Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România pe 2015

Ca-ntr-un timp iubitor de poveşti – Premiile Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România pe 2015(1272)


    O după-amiază de vineri, 16 decenbrie, stârnind gust pentru muzica bună de sărbători, pentru dragoste şi ridicarea zilei la rangul de dată publică. Plină ochi sala de la parterul Muzeului de Artă. Chiar primarul urbei noastre, până a i se aduce un scaun lângă mine, stătea în picioare.

Înalta ţinută a Corului Facultăţii de Arte a Universităţii Ovidius închide între pliurile sale, timp de o oră, orice foşnet. Cântecele din repertoriul internaţional mă fac să tresar, devin ritmuri prielnice spre răsfăţ, dar îmi şi amintesc că avem atât de puţin timp de a fi născuţi. Aplauzele sunt ca o sevă de creştere. Reverenţe. Saxofonul se aude ca dintr-un post de gabier. Pianul şi flautul îmi înapoiază liniştea îndeltnicirilor din preajma colbului ştiinţelor. 

Din acelaşi colb porneşte şi expunerea Ancăi Ivaşcu atunci când prezintă noua apariţie editorială a criticului de artă Doina Păuleanu, Viaţa tăcută a naturii. Flori, fructe, delicatese şi obiecte în pictura modernă românească 1846-1916 (Ed. Monitorul Oficial asigurând condiţii grafice excepţionale, date fiind şi reproducerile folosite pe un format mare). Demersul autoarei se desfăşoară pornind de la picturile murale ale cavoului Hypogeu şi se încheie cu Ştefan Luchian, de la moartea căruia anul acesta s-au împlinit, în iunie, o sută de ani, cartea fiind şi un omagiu adus pictorului.

Descojirea programului a continuat în fireasca versiune a faptelor: lansarea volumului Reverii, apărut la editura Ex Ponto anul acesta, sub îngrijirea lui Ovidiu Dunăreanu, care a şi vorbit elogios, cum de altfel a făcut-o şi preşedintele filialei Dobrogea a USR, Angelo Mitchievici, semnat de chirurgul Octavian Dumitru Unc, aflat deja la a treia carte de versuri. 

Cu un surâs de bună dispoziţie şi fără nicio povară publică, Angelo Mitchievici, Sorin Roşca şi Ovidiu Dunăreaunu au înmânat premiile Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2015, premii menite a vorbi despre fapte culturale importante ale unor oameni ai Cetăţii. Pe secţiuni, câştigătorii sunt următorii: COSTACHE TUDOR, Premiul Opera Omnia şi LIVIU LUNGU, Premiul pentru proză, cu romanul Încă o istorie de dragoste sau arhitectonia unui chip cioplit (Ed.Corint, 2015), ALEXANDRU MIHALCEA, autorul volumului Călău şi victimă, (Ed. Ex Ponto 2015) Premiul ,,Pericle Martinescu“ pentru literatură memorialistică, EMIN EMEL pentru volumul de poeme Gazeluri (ediţie româno-turcă, Ed. Imperium, 2015) şi IULIAN TALIANU pentru volumul Luna de miere a poetului (Ed. Dobrogea, 2015), Premiul (ex equo) pentru poezie, MIHAELA MATACHE, Premiul pentru Istorie literatură şi Eseu semnatara volumului Pericle Martinescu. Studiu monografic (Ed. Ex Ponto, 2015), GÜNER AKMOLLA, pentru Tan Yildizi, Luceafărul, în trei alfabete şi limbi: română, tătară, turcă osmanlâie (Ed. Erzincan Dogu, Turcia, 2015) şi MĂDĂLIN ROŞIORU cu volumele Străin în căsnicie de Emir Kusturiţa (Ed. Polirom, 2015) şi Fetiţa cu ochi albaştri de Michel Bussi (Ed. Poliron, 2015), Premiul (ex equo) pentru traducere, GABRIEL RUSU ale cărui eseuri din ,,Gramatica Rememorării“ publicate timp de doi ani în revista Ex Ponto anunţă o carte mult aşteptată despre viaţa literară constănţeană, aşa cum a perceput-o, în anii ’80, pe când era redactor la revista TOMIS şi GHEORGHE DOBRE, pentru promovarea literaturii în Dobrogea prin intermediul revistei HELIOS care apare la Slobozia şi prin colaborarea cu scriitorii macedoneni încununată cu un Premiu la Festivalul de Poezie de la Struga, Premiul (ex equo) Ex Ponto pentru Promovarea Imaginii Filialei Dobrogea a USR. Premiul de Excelenţă i-a revenit, nu ştiu dacă se aştepta!, prozatorului şi redactorului şef al revistei Ex Ponto, ale cărei numere 51-52 le-a şi prezentat tot cu acest prilej, OVIDIU DUNĂREANU, al cărui roman Lumina îndepărtată a fluviului (Istorisiri din Cronica marilor şi micilor praznice, Ed. Ex Ponto, 2015) a fost nominalizat anul acesta la premiile revistei România literară. De asemenea, un alt Premiu pentru Promovarea Literaturii în Dobrogea a revenit Editurii EX PONTO a S.C.INFCON S.A Constanţa, al căror director este Leonard Vizireanu.

După amiaza şi-a mai hrănit aripile cu încă un moment ce-a însemnat prezentarea noilor membrii ai filialei, invitaţi să-şi salute confraţii, din trei fiind prezenţi Anastasia Dumitru şi subsemnatul, care, luat pe nepregătite, am rostit aceste fraze: Nu mi-am imaginat această zi pentru că era vorba despre o poveste în interiorul căreia nu puteam inventa nimic din ceea ce s-ar fi putut petrece, pentru că aveam doar începutul însemnând prezenţa mea publică, modestă, în cetate, de-a lungul anilor, cărţile de poeme, de la vârsta singurătăţii la aceea de foc şi aer şi de fulger în lăcaşul veghei, şi aranjarea tuturor acestora într-un dosar şi un final, cu referire la nişte furci despre a căror existenţă doar ştiam. Acum pot să-mi imaginez ce voi pune în acel interior, fără a apuca pe calea emoţiei, ci a mă aşeza, cu eminenţă, în fotoliul meu silenţios, gândind cum universul a fost creat cu o secundă înaintea mea, că amândoi avem ciorapii găuriţi şi că doar astfel am avut destulă forţă, fiecare în felul lui, desigur, de a suporta relele lumii. În rest, sunt aici, să punem pe picioare în Cetate proiectele culturale ale filialei.

 




jooble.org