ROBERT BOROIANU - UNUL DINTRE AMIRALII PNL

ROBERT BOROIANU - UNUL DINTRE AMIRALII PNL(1940)


 Dacă nu ești bine instruit, în sensul că obișnuiești să bați câmpii, și dai dovadă de superficialitate, e greu să ții pasul cu Robert Boroianu. La prima vedere, pare a fi un tip ermetic. E drept, nu este un personaj oarecare. Bine pregătit profesional, cult, îmbrăcat tot timpul simplu, dar cu bun gust și rafinament, în consecință, educat. Pentru unii, incomod, pentru că poate pune pe oricine în dificultate. Dacă e cazul. Este comunicativ cu oricine care nu bate apa în piuă. Detestă vorba lungă. Ca om de afaceri, instruit în mediul privat, unde nu caști gura pe fereastră la ședințe, preferă lucrurile și expunerile exacte. Ca în matematică. Mediul în care a activat ani de zile l-a obligat să adopte o astfel de conduită. Industria alimentară a reprezentat pentru domnia sa, precizez, din toate punctele de vedere, o veritabilă școală. Când e vorba de hrana pentru populație, nu ai voie să lucrezi cu jumătăți de măsură. Responsabilitatea e cât Casa Poporului. Întâmplător, următoarea destinație a lui Robert Boroianu, candidat al PNL Constanța pentru Camera Deputaților.

Vorbeam de responsabilitate. Contează foarte mult ca un ales al poporului să îndeplinească această condiție extrem de importantă. Responsabilitatea nu se învață în Parlament, pe care unii îl confundă cu o școală primară în care se buchisește abecedarul. Responsabilitatea trebuie să ți-o însușești prin educație. Ea e precum cei șapte ani de acasă.

Prin firma sa, Robert Boroianu a hrănit, repet, populația României. Se cheamă că a avut și are o mare responsabilitate. Câți dintre cei care au tras mâța de coadă în Parlamentul României au dovedit vreodată că au vreo responsabilitate?

Cu oameni ca Robert Boroianu, e timpul să schimbăm fața acestei instituții. În această privință, PNL a respectat regula jocului. I-a trimis pe veterani pe tușă și a lăsat cale liberă tinerilor spre Parlament. Inițiativa a aparținut unuia dintre liderii PNL Constanța, gest peste care s-a trecut prea repede. Șansa surâde deopotrivă noilor candidați, dar și alegătorilor.

Așa a apărut în prim plan Robert Boroianu, vicepreședinte al PNL Constanța, care slujește partidul de opt ani de zile. El este unul dintre amiralii PNL. Programul său cuprinde foarte multe inițiative valoroase și realiste compatibile cu aproape toate domeniile de activitate. Printre acestea, promovarea cotei unice, ca o măsură benefică firmelor. Sunt și alte măsuri care vizează Economia, Sănătatea, Cultura, Educația. Robert Boroianu este preocupat de soarta celor care se luptă cu sărăcia, inclusiv a pensionarilor. Ca unul care cunoaște foarte bine problemele cu care se confruntă Constanța, vrea să se implice în rezolvarea lor. Este un dușman declarat al farseorilor și al plagiatorilor de programe de guvernare, a mincinoșilor care se bat precum chiorii la ușa Parlamentului!  




jooble.org