BURICUL LUI SERGHEI MIZIL

BURICUL LUI SERGHEI MIZIL(8400)


 Din păcate, din cauza alegerilor prezidențiale din America, transportoarele cu moaștele sfântului Sorin Ovidiu Bălan, veneticul, al 14-lea, Pirus Curus Imperatoris de Brăila, cu trimitere la aia a lu Terente în formol, nu au mai ajuns, la timp, la destinație. Adică, precizez, la restaurantul La 2 Vagabonzi, din Constanța, unde s-au adunat numeroși enoriași să pupe ghiulul moaștelor lui Bălan, posesorul mai multor limbi cu măsline de Calabria. Dacă nu mă înșel, chiar doctor în așa ceva...

Dacă moaște nu avem, poate avem buric. Asupra acestei chestiuni, ne vom lămuri vineri, când, în cadrul unei seri orientale, chestiunea va fi întoarsă pe toate fețele la restaurantul La 2 Vagabonzi.

Totul în cel mai autentic ritm și specific arăbesc, incluzând în program dansurile și bucătăria arondate obiceiurilor orientale, bâldâbâc, bla, bla, bla, âhâ.

Ție îți plouă în gură? Dincolo de hăpăială, cu consumul specific de băuturi existente în C.V.-ul pastramei de berbecuț, verișorul celor trei iezi cucuieți, gazdele vă invită la o interesantă dezbatere - dezvăluire despre viața romanțată a buricului lui Serghei Mizil, personaj revendicat, în ultima perioadă, de mai multe etnii și grupări de papaciocari.

Cu toții, mă refer la cei care s-au molipsit de la râsul delirant al domnului Serghei, vrem să aflăm cât mai multe date și elemente civice despre buricul său.

Iată doar câteva întrebări. Este Serghei buricul pământului? Dacă da, de unde își trage el seva, imaginația, imunitatea și umorul?

Este Serghei Mizil inventatorul salatei orientale? Il vom vedea, vineri seara, La 2 vagabonzi, mișcând singur din buric?

Este adevărat că Serghei Mizil este bun prieten cu El Zorab, care, mai nou, mănâncă chebab? Calule, mănânci ovăz ?

Restul rimei să-l spună Serghei. Ce legături otomane există între buricul lui Serghei Mizil și buricul mastodont al lui Sorin Bălan?

Este adevărat că buricul lui Serghei Mizil activează sub acoperire? Dacă da, ce mai vedem noi vineri seara? A, da, programul este completat de o daansatoare dotată cu un buric profesionist.

De ce unii confundă buricul lui Serghei cu un întrerupător?

De când cu noul președinte al Americii, buricul este confundat cu o marcă veche de mașină americănească...

Cine spune, aia e, ăla este, precum măgarul din poveste...

La petrecerea de vineri seara, orele 20.00, de La 2 Vagabonzi, ținuta buricului este obligatorie.

Ca și cămila din dotare. Cămila lui Serghei are un buric la fel de mic? Seară orientală cu cămile.

Viteziștii au șansa unică de a face o linie cu cămila. Atenție, nu abuzați de frâna de mână, cămila fiind un mijloc de transport care se deplasează și pe bază de bale.

Cadâne. Bre, nea Serghei, cadâne aveți?

Vineri seara, în premieră mondială, la Doi vagabonzi, Serghei dansează din buric!

Nu uitați să participați la Tombola buricului...




jooble.org