Un nou parteneriat pentru studiul de fezabilitate necesar modernizării portului din municipiul Tulcea

Un nou parteneriat pentru studiul de fezabilitate necesar modernizării portului din municipiul Tulcea(590)


Consilierii locali tulceni au aprobat asocierea cu Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM) din Galaţi şi cu Consiliul Judeţean, pentru realizarea studiului de fezabilitate a proiectului privind dezvoltarea portului din Tulcea.

Hotărârea a fost aprobată în unanimitate şi survine deciziei luate luna trecută de societatea Deltanav SA de a se retrage din acordul de parteneriat încheiat în luna aprilie cu cele trei entităţi juridice.

"Estimarea valorică iniţială a întregului proiect era 185.909.703 lei, exclusiv TVA, iar după retragerea societăţii Deltanav SA din parteneriat, valoarea finală estimativă este de 169.489.601 lei, exclusiv TVA. Pe baza acestor valori s-a determinat procentul de participare a fiecărui partener la costurile aferente Studiului de fezabilitate", se arată în hotărârea aprobată de consilierii locali.

Potrivit sursei, Primăria municipiului Tulcea va suporta 10% din valoarea studiului de fezabilitate necesar punerii în practică a proiectului privind dezvoltarea portului Tulcea, respectiv 16.667.269 lei, fără TVA. Reabilitarea portului tulcean este un obiectiv mai vechi al autorităţilor locale şi judeţene care nu a putut fi pus în practică până în prezent din cauză că o parte din infrastructura portuară se află în patrimoniul companiei gălăţene.

De-a lungul timpului, oficialităţile tulcene au reclamat faptul că APDM SA Galaţi atrage venituri importante din activitatea portuară de pe raza municipiului Tulcea fără a investi în lucrări de reparaţii importante şi au susţinut că doresc preluarea în administrare a infrastructurii portuare.

Un prim pas în acest sens a fost făcut în cursul lunii, atunci când Camera Deputaţilor a aprobat modificarea Legii nr 213/1998 privind bunurile proprietate publică, astfel încât după promulgarea actului normativ de către preşedintele României va exista o bază legală pentru transferul portului tulcean din administrarea APDM SA Galaţi în cea a autorităţilor tulcene. 




jooble.org