„EU NU VREAU SĂ DEVIN SPECIALIST ÎN POLITICĂ”- Marius Liviu Petre, primar comuna Peștera

„EU NU VREAU SĂ DEVIN SPECIALIST ÎN POLITICĂ”- Marius Liviu Petre, primar comuna Peștera(1040)


Decizia Primarului municipiului Medgidia, Valentin Vrabie, de a îmbrăca hainele scorțoase ale politicii a surprins întreaga mișcare a independenților din județ.
Cât de mult va reuși Valentin Vrabie a se adapta canoanelor impuse de un partid politic nu suntem în măsura a discuta. Putem presupune însă că va face zile amare celor obișnuiți a vorbi mult și a înfăptui puțin. Lui îi este caracteristică munca, fără clipe de răgaz. 

 

Primarul comunei Peștera, Marius Liviu Petre (colaborator de încredere al lui Valentin Vrabie), dascăl de meserie, priceput în a șlefui caractere, în a îndruma tinerii pe drumul realizării profesionale, nu are pretenția de a fi un politician ci doar un om aflat în fruntea unei comunități pe care o iubește și pentru care va lucra neobosit.

 

Pentru mine intrarea în partid a domnului Valentin Vrabie a fost o surpriză. Firește că nu mi-a cerut sfatul. Evident eu nu sunt în măsură să-i dau sfaturi în materie de politică. Nu aș fi fost azi aici dacă domnul Vrabie nu m-ar fi susținut. Eu nu vreau să devin specialist în politică.”- a declarat actualul primar al comunei Peștera.
În opinia proaspătului primar al comunei Peștera “pasul făcut de Valentin Vrabie este riscant. Va avea de pierdut în fața celor care nu-l cunosc. Cei care-l cunosc vor înțelege și vor aștepta”.

 

Marius Liviu Petre este convins că gestul lui Valentin Vrabie nu este altceva decât “un sacrificiu al propriei imagini făcut în beneficiul oamenilor din Medgidia. Deși mișcarea lui Valentin Vrabie este surprinzătoare, cunoscându-l pe acesta pot spune că este cu siguranță o mișcare înțeleaptă și în folosul comunității”.

 

EU NU VREAU SĂ FIU POLITICIAN! Eu vreau să fac totul pentru comuna mea. În opinia mea este important să faci tot ce se poate fără să-ți fie teamă că faci greșeli, fără să fii afectat electoral. Ca în educația unui copil, ca primar trebuie să iei niște decizii grele poate pentru el și neînțelese dar absolut necesare pentru dezvoltarea sa sănătoasă, pentru care mai târziu îți va mulțumi”- a concluzionat Marius Liviu Petre.

Am aflat de la actualul primar al comunei Peștera că a fost curtat de diverse partide politice imediat după depunerea candidaturii. El știe că propunerile au venit nu atât pentru el cât datorită faptului că se bucura de susținerea lui Valentin Vrabie.

În ceea ce privește ALDE (Alianța Liberarilor și Democraților), cel puțin deocamdată, nimeni nu i-a făcut lui Marius Liviu Petre vreo propunere de înregimentare politică.

 

Și cum nu politicul reprezintă prioritatea lui Marius Liviu Petre, ci administrarea comunei Peștera, am aflat că sunt în lucru mai multe proiecte de finanțare din fonduri europene, proiecte începute de fostul primar al comunei, Valentin Vrabie.

Proiectul intitulat lung și sugestiv “CANAL COLECTOR, APE PLUVIALE, PODURI RUTIERE, PUNȚI PIETONALE ȘI MODIFICAREA DRUMULUI PEȘTERICA” a fost înregistrat la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice la data de 25 august 2016. Se așteaptă finanțarea acestui proiect, finanțare în valoare de aproximativ 2 milioane de euro. Acesta este un proiect realizat de Valentin Vrabie și pentru care actuala conducere a primăriei Peștera a realizat doar ultimele avize.

Proiecte aflate aproape de finalizare, începute de același Valentin Vrabie, sunt: “modificare de rețele drumuri” și “rețea de canalizare”.

 

Sărbătorile de iarnă vor fi întâmpinate la Peștera la fel de spectaculos ca și până acum.

Valentin Vrabie s-a gândit la toate și, înainte de a pleca de la Peștera, a achiziționat toate echipamentele necesare pentru împodobirea centrului comunei.

Ne putem bucura de sărbătorile Crăciunului vizitând comuna Peștera și în acest an.
 




jooble.org