Ce premii s-au dat la Festivalul Naţional de Film Românesc, organizat în Constanța(1271)


Festivalul Naţional de Film Românesc – editia a III-a a fost organizat în perioada 15-21 iulie 2013, de Consiliul Judeţean Constanţa, Fundaţia “Fantasio” Constanţa şi S.C. Aleea Film, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei.

”Având în vedere că încă de la prima ediţie a festivalului, regretatul regizor Sergiu Nicolaescu ne-a fost alături în acest demers al nostru, susţinându-ne în mod constant şi fiind invitatul nostru de onoare, ediţia din acest an a fost “In memoriam - Sergiu Nicolaescu”, în semn de mulţumire şi apreciere pentru întreaga activitate a acestuia în slujba filmului românesc, care de peste 50 de ani se identifică cu dezvoltarea cinematografiei româneşti, adunând o colecţie impresionantă de filme în care a îmbrăcat, pe rând sau, uneori, chiar în acelaşi timp, haina de regizor, scenarist şi actor”, au precizat organizatorii.


Acesta este motivul pentru care în fiecare seară a fost proiectat câte un film semnat de marele regizor Sergiu Nicolaescu: „Dacii” (1967), „Mihai Viteazul” (1970), „Cu mainile curate” (1972), „Ultimul cartuş” (1973), „Un comisar acuză” (1974), „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte” (1972).


Festivalul Naţional de Film Românesc 2013 a fost organizat pe două secţiuni: “Lungmetraj’ şi “Filme studenţeşti”, care au avut ca scop atragerea unui numǎr cât mai mare de tineri la festival, mǎrind astfel accesul la culturǎ.
Juriul Festivalului Naţional de Film Românesc 2013 a fost compus din:
Secţiunea Lungmetraj:
1. prof.univ.dr. Manuela Cernat - preşedintele juriului
2. prof.univ.dr. Ioan Cărmăzan
3. lect.univ.dr. Daniela Elena Dumitrescu
Secţiunea Filme Studenţeşti:
1. prof.univ.dr. Manuela Cernat - preşedintele juriului
2. lect.univ.dr Florin Toader
3. Paula Chirilă - actriţă, realizator de televiziune
4. Sorin Lucian Ionescu - director programe Neptun TV
5. Dan Nanoveanu - director artistic TVR


În paralel cu cea de-a treia ediţie a Festivalului Naţional de Film Românesc s-a derulat „Caravana Filmului Românesc – capodopere ale cinematografiei naţionale”, în parcul din faţa Pavilionului Expoziţional Constanţa, fiind selectate spre proiecţie urmǎtoarele filme: „Actorul şi sălbaticii”, regia Manole Marcus; „BD – la munte şi la mare”, regia Mircea Drǎgan; „Cucoana Chiriţa”, regia Mircea Drǎgan; „Operaţiunea Monstrul”, regia Manole Marcus; „Secvenţe”, regia Alexandru Tatos; „BD în alertă”, regia Mircea Drǎgan. “CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC – Capodopere ale cinematografiei naţionale” a fost organizatǎ de Fundaţia „Filmul Românesc” şi MDV Audio Studio, cu proiecţii în aer liber, la care publicul a avut acces gratuit. Scopul proiectului a fost acela de a revalorifica patrimoniul naţional de film, oferind publicului posibilitatea de a avea acces liber la serile de film românesc. Astfel, pe lângă rememorarea marilor filme artistice româneşti, care au reprezentat momente de mare valoare în istoria filmului naţional, s-a avut ȋn vedere şi educarea cinematografică a tinerei generaţii şi nu numai.

Ȋn conformitate cu Regulamentul de organizare şi desfăşurare a Festivalului Naţional de Film Românesc ed.aIII-a, cei şapte membri ai juriului au stabilit ȋn urma dezbaterilor şi consultărilor câştigătorii Festivalului Naţional de Film Românesc 2013:
1. Premiul “Fundaţiei Fantasio” se acordă filmului „Poc, trosc şi-un tort cu frişcă”, regia Andrei Nicolae Teodorescu, U.N.A.T.C.;
2. Premiul Neptun TV se acordă filmului „Pastila fericirii”, regia Cecilia Felmeri, U.N.A.T.C.;
3. Premiul pentru “Cel mai bun film” la Secţiunea “Film Studenţesc” se acordă filmului “RIO 2016”, regia Bianca Rotaru, U.N.A.T.C.
4. Premiul pentru “Regizorul anului” se acordă domnului Călin Peter Netzer;
5. “Premiul Special al juriului” se acordă documentarului „Genocidul Sufletelor. Experimentul Piteşti – Reeducarea prin tortură”, regia Sorin Ilieşiu.

 

 

 




jooble.org