Proiecte LIFE în valoare de 7 milioane de euro

Proiecte LIFE în valoare de 7 milioane de euro(648)


Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) are în implementare proiecte LIFE în valoare de 7 milioane de euro, iar cel mai nou dintre acestea, cu un buget de 80.000 de euro, vizează schimbul de bune practici pentru achiziţiile publice ecologice, potrivit datelor prezentate într-o conferinţă de specialitate, de către Marisanda Pîrîianu, şeful Direcţiei Accesare Fonduri Europene, MMAP.

În prezent, Ministerul Mediului are în implementare 7 proiecte LIFE, în valoare de 7 milioane de euro. De asemenea, la ora actuală, sunt deschise sesiuni pentru depunerea de proiecte pentru LIFE. Llansăm proiectul «GPPbest — Schimb de bune practici şi instrumente strategice pentru achiziţiile publice ecologice», al cărui buget este de 80.000 de euro. Prin acest proiect, vom beneficia de expertiza colegilor din Italia, parteneri — coordonatori ai acestei iniţative”, a declarat Pîrîianu.

Conform reprezentantului Ministerului Mediului, România are în pregătire 10 aplicaţii în valoare de 10-12 milioane de euro, care aşteaptă acordul Comisiei Europene. La rândul său, secretarul de stat în ministerul de resort Raul Călin Pop a susţinut că noul proiect LIFE, prezentat, „are o valoare socială foarte importantă”, iar în acest context, societatea „trebuie să se întoarcă la economia circulară, de la economia liniară, în care ne aflăm”. Proiectul „GPPbest — Schimb de bune practici şi instrumente strategice pentru achiziţiile publice ecologice” este finanţat prin Programul LIFE „Guvernanţă şi informare”, iar durata de implementare este octombrie 2015 — iunie 2018. Coordonatorul de proiect este Regiunea Basilicata din Italia, iar beneficiarii asociaţi sunt: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Regiunile Sardinia şi Lazio din Italia şi Fundaţia Ecosistemi.




jooble.org