Federaţia Sanitas intră în GREVĂ GENERALĂ

Federaţia Sanitas intră în GREVĂ GENERALĂ(642)


Angajaţii din sistemul sanitar vor fi în grevă generală pe 31 octombrie, dacă autorităţile nu vor găsi soluţii pentru salarizare. Din 20 septembrie, în fiecare marţi, vor picheta ministerele Muncii, Finanţelor şi Sănătăţii, apoi Parlamentul.

Pe 12 octombrie, au în program o grevă japoneză. O săptămână mai târziu – o grevă de avertisment între orele 8.00 şi 10.00. Iar din 31 octombrie – greva generală. Peste 200.000 de angajaţi din Sănătate şi Asistenţă Socială – medici, asistenţi, infirmieri şi personal TESA – ar urma să înceteze lucrul. Sindicaliştii cer să fie majorate de urgenţă salariile celor peste 25.000 de angajaţi care nu au fost incluşi în ordonanţele care au reglementat salariile bugetarilor. De la personalul tehnic-administrativ din spitale şi direcţiile de sănătate publică, la cadrele medicale din reţeaua şcolară. Pentru toţi ar fi nevoie de 6 milioane de lei pe lună, spun sindicatele. În plus, cer majorări pentru cei peste 120.000 de angajaţi din asistenţa socială care au salariile cele mai mici. Mai vor să fie reduse urgent diferenţele majore de salarizare dintre spitalele clinice şi cele neclinice, precum şi cele dintre asistenţii cu facultate şi cei cu studii postliceale.

Sursa – stiri.tvr.ro




jooble.org