Zboruri ieftine de pe aeroportul Mihail Kogălniceanu

Zboruri ieftine de pe aeroportul Mihail Kogălniceanu(709)


Compania aeriană low-cost Blue Air va deschide, anul viitor, o bază operațională pe aeroportul Mihail Kogălniceanu.

Aceasta va fi o oportunitate privind crearea de locuri de muncă, în special pentru populația din zonă. Compania va opera zboruri către patru destinații naționale: Timișoara, Oradea, Cluj și Iași, legând Constanța de celelalte colțuri ale țării. Este o variantă care poate înlocui un drum de jumătate de zi către Iași, de exemplu, cu un zbor de numai 45 de minute. În plus, constănțenii pot opta pentru zboruri internaționale, cu destinații precum Milano, Roma, Paris și Atena. La acestea se pot adăuga Bruxelles și Stuttgart, dacă negocierile cu partenerii externi se vor finaliza cu succes. Activitatea crescută și numărul de turiști străini care intenționează să vină pe litoral au făcut necesară deschiderea bazei operaționale de la Kogălniceanu. Acest lucru va presupune asistență tehnică și personal de specialitate non-stop, angajat din rândul localnicilor. Aceasta este a cincea bază deținută în România de compania low cost și a șaptea la nivel european. Investitorii își propun ca peste 100.000 de persoane să zboare către destinații interne sau internaționale în cele 4 luni ale sezonului turistic, care va începe în 27 aprilie 2017.




jooble.org